Al 8-lea transplant hepatic din acest an efectuat la SCR

20.12.22

Un bărbat de 62 de ani a primit o nouă șansă la viață, datorită transplantului de ficat. Medicii IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” au realizat operația acum 3 săptămâni, iar pacientul a fost deja externat acasă în stare satisfăcătoare. 

Bărbatul a fost diagnosticat cu hepatită încă în anul 1986. Acesta povestește că ultima perioadă se simțea din ce în ce mai rău, iar în urma controalelor medicale a aflat că are ciroză hepatică în stare avansată.

”Am fost inclus în lista de așteptare. Am avut mari emoții, atunci când m-au telefonat de la spital și mi-au spus că mi se va efectua transplantul de ficat. Acum plec acasă, sunt bine. Mulțumesc mult echipei de chirurgi, anesteziologi și asistente de operație. Mi-au salvat viața” – a povestit pacientul.

Se cunoaște că în lista de așteptare avem și pacienți cei mai gravi, care sunt prioritari. Transplantul hepatic a fost unica șansă de salvare pentru acest bărbat. Ficatul a fost prelevat împreună cu echipa de la Spitalul Clinic Municipal ”Sfânta Treime” de la o persoană în moarte cerebrală. Operația a decurs bine, fără probleme” – a declarat prof. Adrian Hotineanu, șef Catedră Chirurgie Nr. 2

În anul 2022 au fost efectuate 8 transplanturi hepatice din cele 8 planificate. Pentru anul viitor se preconizează a fi realizate 10 transplanturi de ficat.