Colegi de serviciu, dar și de Maraton

02.10.19

Trei medici ai Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” s-au alăturat celei de a 5-a curse a Maratonului Internațional Chișinău.

În data de 29 septembrie 2019, doamna Vera Sali, medic de laborator, a alergat 5 km, Stela Vudu, medic endocrinolog, a finalizat proba de 10 km, iar domnul Andrei Rudico, medic endoscopist, a participat la proba de 21 km. Fiecare din ei a ajuns cu brio la linia de finish, fiind premiați cu medalii.

Cu aceasta ocazie, dorim mult succes în continuare medicilor care au reprezentat spitalul la Maraton și sperăm ca în scurt timp aceștia vor aduna și mai multe realizări frumoase atât în activitatea lor medicală, cât și în domeniul sportiv.