Nou-născut salvat în ajun de Revelion

02.01.17

Un nou-născut cu un viciu cardiac grav a fost salvat de medicii din IMSP Spitalul Clinic Republican şi doctorii de la Institutul Mamei şi Copilului. Micuţul a fost diagnosticat prenatal cu stenoză critică de valvă a arterei pulmonare. Operaţia a avut loc chiar în ajun de Anul Nou.

 

Despre diagnoza viitorului copil, femeie de 30 de ani a aflat pe 29 decembrie, după efectuarea ultrasonografiei abdominale. Medicii de la maternitate au spus că unica soluție era ca pruncul să fie operat imediat ce apare pe lume, iar intervenţia să se efectueze peste hotare.

Familia femeiei a decis să se consulte cu profesorul, doctorul Anatol Ciubotaru, care i-a explicat că o deplasare la o distanță atât de mare ar putea fi riscantă, întrucât nașterea ar putea surveni în orice moment. Medicul le-a explicat că şi în ţara noastră sunt specialişti suficient de bine pregătiţi şi utilaje medicale performante care permit salvarea micuţului. Astfel, doamna a decis să rămână în Moldova.

 

Directorul IMSP SCR, Anatol Ciubotaru în comun cu administraţia Institutului Mamei și Copilului au organizat o echipă mixtă de medici, condusă de ginecologul IMC, prof. univer., academician, Marin Rotaru.

Deoarece femeia avea insuficiență de lichid amniotic – ceea ce prezenta risc pentru nașterea copilului, doctorii au decis că micuțul trebuie să apară pe lume prin cezariană. Imediat după naștere pruncul a fost transferat într-o sală de operație alăturată, unde echipa de doctori, în frunte cu șeful departamentului Chirurgie cardiovasculară, Oleg Repin, l-au operat pe nou-născut. Întreg procesul a fost supravegheat și ghidat de cardiochirurgul Anatol Ciubotaru.

La moment, starea copilului este stabilă, cu dinamică pozitivă, iar mama se simte bine. Ambii se află internați în Secția Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Republican.

Doctorii Spitalului Clinic Republican au mai colaborat şi anterior cu cei ai Institutului Mamei și Copilului. Astfel, anul 2016 a început și s-a încheiat cu o operație asemănătoare, unde atât mama cât şi copilul au fost salvaţi.

Lista medicilor, care au salvat nou-născutul:

Institutul Mamei și Copilului:

  • Ginecologul Marin Rotaru;
  • Ginecologul Ion Bobu;
  • Rezidenta Alina Toncoglaz;
  • Neonatologul Ludmila Brunci și asistenta acesteia Elena Cebotaru;
  • Ecocardiografistul Anatol Caraman.

Spitalul Clinic Republican:

  • Directorul SCR, profesorul Anatol Ciubotaru;
  • Șeful Departamentului de cardiochirurgie, Oleg Repin;
  • Cardiochirurgul Eduard Cheptănaru;
  • Cardiochirurgul Grigore Namesnic;
  • Cardiochirurgul Nichifor Şciuca;
  • Șeful Departamentului reanimare și Terapie Intensivă, Alexandru Botizatu.

Anesteziologi-reanimatori în Cardiochirurgie:

  • Șefa Secției Terapie Intensivă Cardiochirurgie copii, Veronica Dogotaru
  • Anesteziologul Dumitru Frunze
  • Anesteziolog –reanimatorul Sergiu Gujuman

Asistente Secția Reanimare:

  • Rodica Atamaniuc;
  • Eleonora Răilean;
  • Ina Popovici.

Asistență medicală/Anestezie:

  • Lilia Telesco.

Asistente operație:

  • Dumitrița Păcală;
  • Olesea Glighina.

Cardiologie intervențională:

  • Șeful laboratorului de chirurgie endovasculară, Eduard Bernaz;
  • Cardiologul intervenționist copii Ilona Cucu;
  • Cardiologul intervenționist adulți Eugen Cerevan.

Asistență medicală în cateterism cardiac:

  • Alina Riscinscaia.