Păstrează sănătatea. Fă testul citologic!

26.01.21

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Unitatea de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin, în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și alți parteneri au lansat în data de 25 ianuarie, Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin 2021, care se desfășoară în perioada 25 – 31 ianuarie.

Zeci de organizații private și instituții publice, printre care Serviciul Vamal, Inspectoratul General de Poliție, Fundația Moldcell, dar și comunitatea medicală, autoritățile publice locale, societatea civilă, Centrele de tineret, Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor, jurnaliști și lideri de opinie, și-au unit eforturile pentru a îndemna femeile să-și păstreze sănătatea. Evenimentul din acest an pune accent pe conceptul de prevenție, având în vedere faptul că exista instrumente – precum vaccinarea și screening-ul – ce pot reduce semnificativ riscul apariției acestei boli.

Viața și sănătatea au prioritate, indiferent de provocări și pandemii. În ciuda tuturor provocărilor cauzate de COVID-19,  am asigurat continuu accesul femeilor la serviciile de screening cervical,  în condiții de siguranță. Vă îndemn să aveți grijă de sănătatea voastră,  să vă programați la medicul de familie și să faceți testul citologic, o dată la 3 ani. Testul este gratuit. La fel, vaccinarea împotriva Virusului Papilloma Uman în perioada adolescenței, contribuie esențial la reducerea ratei cancerului cervical. Iubiți-vă pe sine ! Iubiți-vă, mamele, surorile, soțiile, prietenele! Faceți testul citologic!”, a menționat Tatiana Zatîc, Secretar de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

“Studiul despre Cunoștințele, Atitudinile și Practicile în domeniul prevenirii cancerului de col uterin”, realizat în anul 2020, arată că tendința de efectuare a testului citologic în Republica Moldova este pozitivă. Gradul de conștientizare a femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 61 de ani cu privire la testul citologic a crescut de la 47% în 2018 la 62% în 2020, iar ponderea femeilor care au efectuat, ca urmare a cunoștințelor lor, testul de prevenție s-a dublat în ultimii doi ani.

“Acum, mai mult ca niciodată, este nevoie să ne unim eforturile pentru a accelera această tendință și a ajunge la ZERO cazuri de femei care mor de cancer de col uterin, deoarece această boală este absolut prevenibilă. Sunt necesare trei intervenții cheie pentru a elimina cancerul de col uterin: vaccinare, screening și tratament efectiv. Implementarea cu succes a acestor măsuri ar putea reduce cu peste 40% din noile cazuri de boală și ar putea salva viața a 5 milioane de femei până în anul 2050”, a menționat Nigina Abaszada, Reprezentantă Rezidentă UNFPA în Moldova.

Cancerul de col uterin este cancerul care poate fi prevenit în proporție de 80 la sută. Aceasta este una din maladiile la femei, care poate fi prevenită ușor prin vaccinare contra Virusului Papillomei Umane (HPV) în adolescență și testul citologic, efectuat o dată la 3 ani, în perioada 25-61 de ani, gratuit la medicul de familie.

Testul screening/PAP-test reprezintă o examinare scurtă și nedureroasă, medicul va lua o mostră de celule de la nivelul colului uterin cu ajutorul unei periuțe speciale. Aceste celule vor fi trimise la laborator, unde vor fi examinate la microscop.

Screening-ul de col uterin reprezintă cea mai bună metodă de prevenție doar dacă este urmat cu regularitate. Ca să efectuați screening-ul, trebuie să vă programați la medicul de familie pentru prelevarea testului Papanicolau (PAP-test). Programarea nu trebuie să se suprapună cu perioada de menstruație sau cu vizite la medic din motive de boală. 

Majoritatea femeilor vor avea un rezultat normal. În acest caz, riscul de apariție al cancerului de col uterin este foarte scăzut și trebuie să continuați să faceți acest test o dată la 3 ani. Doar la 1 din 10 femei testul va arata unele anormalități în celulele de pe col uterin. Acestea vor repeta PAP-testul mai frecvent decât o dată la 3 ani sau vor efectua investigații suplimentare de colposcopie. (link activ la ce este colposcopia) În unele cazuri, la indicațiile medicului, va fi prelevată biopsia și se va îndepărta țesutul modificat. Colposcopia sau tratamentele nu afectează, de obicei, viața sexuală sau abilitatea de a avea copii.

Totodată, nu există un test de screening perfect, ceea ce înseamnă că PAP-testul poate să nu depisteze unele cazuri de boală. De aceea, este necesar să faceţi regulat testul pentru ca orice aspect anormal neînregistrat inițial să fie depistat la următorul test și ulterior tratat. Programele de screening de calitate, bine organizate sunt foarte eficiente în depistarea precoce a cancerului de col uterin.

În țara noastră sunt la evidență 4182 paciente afectate de cancer al colului uterin, ceea ce constuie 227, 1 la 100 mii populație feminină. Anual sunt înregistrate în jur de 300 cazuri noi, respectiv 17, 1 la 100 mii populație feminină. 47 la sută sunt cazuri depistate în stadiul precoce (stadiul I și II), pacientele urmând tratament specific.

Vârsta femeilor la care cancerul de col uterin este depistat cel mai des este de la 40-45 de ani și de la 50-60 de ani. Cu regret, anual, din cauza acestei maladii decedează în jur de 160 femei.

Cancerul de col uterin poate fi prevenit! PAP-testul efectuat regulat în cadrul Screening-ului de col uterin este o metodă sigură și eficientă de prevenire a cancerului de col uterin. Contactați medicul de familie pentru a afla mai multe detalii despre programul de screening de col uterin sau pentru o programare la PAP-test. 

SURSA textului: https://msmps.gov.md/ , https://paptest.md/