Redeschiderea oficială a sălii de Conferințe a SCR „Timofei Moșneaga”

27.12.18

Recent a avut loc redeschiderea oficială a sălii de Conferințe a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

La eveniment au fost prezenți dna Viorica Dumbrăveanu,- secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; dl Ion Abanii academician, rector al USMF “Nicolae Testemițanu”; dl Iurie Osoianu, vicedirector al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină; dl Aurel Popovici, președintele Federației Sindicale din Republica Moldova; dl Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

În cadrul evenimentului, directorul instituției, Prof.Dr. Anatol CIUBOTARU, a prezentat raportul „Utilizarea resurselor financiare acordate de către Guvernul Republicii Moldova către aniversarea a 200 ani ai SCR”.

Din alocațiile de 27 mln lei din partea Guverului Republicii Moldova, pe parcursul anului 2018,Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a reușit să realizeze mai multe obiective cum ar fi:

  1. Au fost schimbate 4 ascensoare;
  2. S-a constriut o stație de oxigen cu utilaj modern;
  3. A fost reparată capital Farmacia instituției;
  4. A fost reparat capital a acoperișului galeriei care duce spre Blocul alimentar;
  5. A fost reparat acoperisului Blocului alimentar.

Deasemenea, pe parcursul anului 2018 în Spitalul Clinic Republican “Timofei Moșneaga” au fost efectuate următoarele lucrări din fondurile acumulate de către instituție  în sumă de 16 695,1  mii lei:

  1. Reparația blocului alimentar;
  2. Reparația capitală a Secției diagnostic functional;
  3. Reparația sălii de conferințe;
  4. Reparația capitală a Secției Chirurgie septică.

Pentru anul 2019, administrația instituției a stabilit prioritățile și necesitățile, cele mai importante fiind:

  1. Construcția unui nou spațiu pentru Secția consultativ-policlinică;
  2. Deschiderea unei noi secții - Secția chirurgia nou-născuților;
  3. Reparația a 4 săli de operații în blocul vechi.

Cei prezenți în sala au avut parte de două momente deosebit de frumoase.  Pentru prima dată a fost onorat Drapelul instituției și, deasemenea, în premieră, a fost onorat Imnul Spitalului Clinic Republican “Timofei Moșneaga”. Muzica  a fost scrisă de către marele maestru Eugen Doga, textul de către poetul Arcadie Suceveanu.

Imnul a fost interpretat de către soprana Teatrului de Operă și Balet Ana Cernicov, Mihai Gondroman, solistul trupei Brio Sonores și compozitorul Marian Ungur.

Și pentru că evenimentul de redeschidere a fost organizat în ajunul sărbătorii de Crăciun, toți cei prezenți în sală s-au bucurat să audă îndrăgitele colinzi care au fost interpretate de către doamna Maria Iliuț, împreună cu colindătorii care au felicitat întregul colectiv al spitalului.