Stomatologie

Stomatologie

Secţia Stomatologie din cadrul IMSP Spitalul Clinic Republican are un bogat istoric. Primul cabinet stomatologic se deschide în anul 1948, iar în 1957 apare al doilea cabinet stomatologic în cadrul Policlinicii Spitalului Clinic Republican. Odată cu aniversarea de 160 ani a Spitalului Clinic Republican, în anul 1977, Serviciul stomatologic trece în noul bloc al SCR, aripa stîngă. În 2005, Serviciul stomatologic primeşte licenţa de acreditare. Pe parcursul anilor 2006 – 2009, au loc lucrări de renovare, de reparaţie şi amenajare conform cerinţelor şi standardelor CNEAS.

Scopurile şi obiectivele secţiei Stomatologie:

  • asanarea planificată a pacienţilor cu patologie somatică şi tratamentul în caz de urgenţe;
  • efectuarea controlului profilactic al pacienţilor din staţionar şi din policlinica SCR;
  • consultarea şi tratamentul pacienţilor de ambulator, la solicitare;
  • aplicarea performanţelor stomatologiei practice;
  • renovarea fondurilor de bază;
  • aplicarea mai consistentă a tehnologiilor informaţionale;
  • eficientizarea organizării muncii;
  • perfecţionarea continuă a calificării personalului medical;
  • profilaxia afecţiunilor stomatologice prin informarea populaţiei privind infecţia odontogenă prin intermediul mass media şi în cadrul consultaţiilor.

Secţia dispune de:

  •  o sală terapeutică cu 2 Unit-uri stomatologice performante, scallere ultrasonore moderne pentru detartraj şi tratament endodontic, lămpi pentru fotopolimerizare, Apexlocator, dulapuri cu lămpi Kuarţ pentru păstrarea instrumentelor sterile;
  • spaţiu pentru controlul profilactic;
  • cabinet stomatologic chirurgical;
  • 2 cabinete stomatologice ortopedice cu 1 Unit stomatologic performant şi 1 instalaţie mobilă;
  • 1 sală pentru sterilizare;
  • 1 laborator dentar;
  • încăperi auxiliare.

În cadrul Serviciului stomatologie beneficiaţi de:

  • acordarea gamei complete de profilaxie şi tratament a cariei dentare şi a complicaţiilor ei;
  • tratarea afecţiunilor parodontului şi a mucoasei bucale;
  • tratament preventiv, consultarea pacienţilor şi instruirea lor în domeniul igienei bucale;
  • detartraj cu ultrasunete, periaj dentar profesional, fluorizări locale cu geluri;
  • estetică dentară , tratament de albire a dinţilor;
  • tratarea hiperesteziei dentare, a afecţiunilor necarioase;
  • aplicarea sistemelor moderne de anestezie;
  • extracţii dentare, operaţii perocoronariene, rezecţii apicale;
  • confecţionarea protezelor dentare fixe şi mobile.

Colaboratorii Serviciului stomatologie se consultă, în interesul stabilirii precoce a diagnosticului şi tratamentului, cu medicii din policlinica şi staţionarul Spitalului Clinic Republican şi catedrele de perfecţionare ale medicilor stomatologi din cadrul USMF „N. Testemiţanu”.

Sîntem permanent în căutarea unor noi forme de management pentru facilitarea muncii personalului şi pentru perfecţionarea continuă a serviciilor prestate!

Vă urăm SĂNĂTATE!