Campania #EuSuntAsistentMedical continuă cu o poveste impresionantă de devotament și vocație – cea a Veronicăi Castraveț, asistentă medicală în Secția Endocrinologie a Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. De peste 40 de ani, Veronica își desfășoară activitatea aici, în singurul loc de muncă pe care l-a avut vreodată – locul pe care îl numește cu mândrie „acasă”.
„M-am atașat foarte mult de acest spital. Este un spital de elită și niciodată nu am vrut să plec. Mă simt parte din el, ca o cărămidă în construcția lui. Aici am crescut profesional și uman.”
Dorința ei inițială era să devină chirurg. Nimeni nu i-a sugerat să urmeze medicina – a fost o alegere personală, firească, venită din interior. Viața, însă, a avut alte planuri. A devenit asistentă medicală și și-a construit cariera alături de soțul său, medic de profesie. „Suntem o familie de medic și asistentă. Și nu am regretat nicio clipă alegerea făcută. Cred că aș fi fost și un chirurg foarte bun, pentru că îmi plac provocările, necunoscutul, tot ce e nou. Dar în rolul meu actual, am înțeles cât de important e să fii alături de pacient cu inima întreagă.”
Pentru Veronica, pacientul este totul. „Pacienții sunt prietenii mei. Îi tratez așa cum mi-aș dori să fie tratați părinții mei. Am avut grijă de ei și în alte spitale și de atunci mi-am promis că niciodată nu voi ridica tonul la un pacient, indiferent de dispoziția mea. Problemele personale rămân la ușa spitalului – aici sunt pentru ei, nu pentru mine.”
În perioada pandemiei, Veronica a fost una dintre asistentele medicale superioare implicate activ în secțiile Departamentului COVID. „Nu m-am speriat și nu m-am gândit că boala m-ar putea ataca. Trebuia să salvez pacienții, să lupt. Nu aveam timp de frică. Așa au trecut luna după lună... doi ani grei, dar plini de sens.”
„Viețile omenești sunt o responsabilitate uriașă. Dar atunci când văd cum un pacient vine cu suferință și pleacă acasă sănătos, mi se umple inima de bucurie. Asta e răsplata.”
Dacă ar fi să descrie meseria de asistent medical într-o metaforă, Veronica ar spune că este „o dăruire zilnică de suflet – o lumină care nu se stinge niciodată”. Pentru ea, a fi asistentă medicală înseamnă să-ți lași grijile afară și să-ți dăruiești toată energia, compasiunea și priceperea celor care au nevoie.
Veronica Castraveț este una dintre acele figuri calde, demne și puternice din sistemul medical – o profesionistă care a scris zeci de mii de povești de vindecare, în tăcere, cu zâmbetul pe buze și sufletul deschis.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical, transmitem recunoștință și admirație tuturor asistentelor și asistenților medicali care, prin muncă, empatie și devotament, fac diferența în viața fiecărui pacient. La mulți ani și mulțumim pentru tot ce faceți, zi de zi, cu sufletul!