”Unul din feciorii mei, când a ajuns sa-și aleagă o profesie mai aproape de visele și dorințele sale, mi-a dat întrebarea: ”Mămică, dar Dumneata îți place profesia care ți-ai ales-o, Dumneata ești mulțumită de ceea cu ce te ocupi? ”

Fiind încă copiliță, jucăria mea preferată era setul de medicină. Toți ursuleții și păpușile mele erau operate, injectate, pansate. Având în spate 30 de ani de activitate în calitate de asistentă medicală, mi-am dat seama, că da, sunt fericită, sunt mulțumită de ceea ce pot face, de ceea ce aduc zi de zi, noapte de noapte pacienților, vecinilor, rudelor și nu numai...A urmat altă întrebare: ”Cum să înțeleg că-ți adori profesia, când te întorci acasă de la gardă, ești stoarsă de puteri, ești palidă și ai nevoie de liniște”?

Răspunsul meu a fost că nici o gardă nu se aseamănă cu alta, că tot timpul am muncit la maxim, m-am stăruit să învăț ceva nou, să fiu utilă, de ajutor. În aceasta și constă sensul profesiei, să fiu mereu activă, mereu în formă pentru a ușura starea de boală și durere a oamenilor. De multe ori starea sufletească, fizică, interesele personale rămân în urmă, dar prin viață merg cu capul sus, căci știu, că mă conduc de deviza: ”Dacă nu eu, cine?”

Sufer atucni când situația depinde numai de mine, când medicina nu mai poate salva sau este prea târziu... Trebuie să luptăm pentru orice suflare, pentru orice moment plin de viață, de agățat de orice firișor de speranță, căci viața este cea mai scumpă povară pe care ne-o dă natura, chiar de la naștere.

Știi, fiule, care este cea mai mare satisfacere sufletească a mea legată de profesie? Este foarte simplă. Când în ascensor, în transport sau în stradă mă salută persoane străine ( foștii pacienți) și-,i spun un omenesc – MULȚUMESC”.

Scris de asistenta medicală din Secția Terapia Intensivă Chirurgie Septică, Eugenia CUCU, în contextul Zilei Internaționale a Asistenților Medicali.