De Paşte - mai curat în suflet şi în mediul din jur!

14.04.17

În zilele înaintea sfintelor sărbători, colectivul IMSP Spitalul Clinic Republican a curăţat teritoriul din preajma instituţiei. Au fost colectate deşeurile, frunzele şi ierburile uscate, văruiţi copacii etc.

Deşi personalul medical este mereu ocupat de sănătatea pacienţilor, doctorii zic că au fost bucuroşi şi au găsit timp pentru a face curat acolo, unde îşi petrec majoritatea timpului.

 „Nu este nimic deosebit în faptul că oamenii au grijă de spaţiul unde lucrează sau trăiesc. Este greu să mobilizezi colectivul, dar toţi au înţeles şi au fost de acord să iasă pe ceva timp să cureţe teritoriul în preajma spitalului. Înţelege fiecare că locul de muncă este o a doua casă, trebuie să fie estetic şi frumos, cu atât mai mult că se apropie sfintele sărbători” a precizat directorul SCR, Anatol Ciubotaru.

  

Iniţiativa este foarte bună. E imposibil să lucreze doar cei din serviciul Gospodărie. Teritoriul spitalului este foarte mare. Noi suntem mereu pregătiţi să ieşim, să facem curat ca să ne fie plăcut şi nouă, dar şi pacienţilor. De obicei înainte de Paşte toţi fac curat acasă, dar şi spitalul ne este ca o casă” a spus Elena Pistrui, economa Secţiei Reanimare transplant, neuro-hepatobilio chirurgie.

  

„Faptul că am ieşit să facem curat ne-a umplut de energie pozitivă. Colectivul cardiochirurgiei a curăţat teritoriul din preajma spitalului de fruze si vreascuri uscate. Acum este frumos, proaspăt şi ne putem bucura de sărbătoarea de Paşte.  Învierea Domnului să vă aducă liniste în suflet şi în familiile voastre. Dragi colegi cu Sfintele sarbatori!” a menţionat Veronia Damaschin, asistenta medicală superioară a Secţiei Chirurgia Cardiacă a Viciilor Dobândite.

Şi Angela Frunze, asistenta medicală superioară din Secţia de Reanimare Chirurgie Cardiovasculară a subliniat că „Un mediu curat trebuie să fie în jurul tuturor instituţiilor. Trebuie să avem grijă de igiena noastră, de mediul din jur. Ieşind afară nu doar am lucrat, dar şi am respirat şi aer proaspăt şi ne-am bucurat de primăvară”.