Astăzi, 1 august 2024, IMSP Spitalul Clinic Republican ”Timofei Moșneaga” de comun cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a desfășurat exercițiul tactic interdepartamental de conducere, cu forțe în teren în incinta instituției medicale. Potrivit scenariului, în după amiaza zilei, a izbucnit un incendiu cu focarul la etajul 8 al spitalului, secția Oftalmologie. Pentru lichidarea arderii, precum și în scopul prevenirii consecințelor devastatoare și a unui număr mare de victime, la fața locului, imediat au intervenit pompierii și serviciile abilitate în reacționarea și gestionarea situațiilor de urgență.
Astfel, în timpul aplicației au fost simulate 7 situații tactice. Angajații IGSU și cei ai Serviciului antiincendiar din cadrul SCR au fost implicați în verificarea încăperilor, evacuarea pacienților și personalului medical din interiorul clădirii, dar și de la balcoanele etajelor superioare cu ajutorul autoscărilor, și deblocarea persoanelor din ascensor. Aplicațiile au avut loc în timp real.
Scopurile exercițiului au fost: perfecționarea mecanismului de cooperare dintre angajații IMSP Spitalul Clinic Republican „ Timofei Moșneaga” cu echipele de intervenție din cadrul IGSU, verificarea actualității planului operativ; exersarea procedurilor de interacțiune departamentală şi interinstituțională și reacționare la apariția unei situații excepționale; identificarea și înlăturarea imperfecțiunilor apărute în timpul acțiunilor de intervenție, exersarea deprinderilor de către angajații instituției privind localizarea și lichidarea incendiului, cu aplicarea mijloacelor primare de stingere a incendiilor din dotare, până la sosirea echipelor de intervenție din cadrul IGSU precum și a formațiunilor benevole de pompieri.
Întru evitarea stării de panică și incertitudine, personalul, dar și pacienții spitalului au fost informați prealabil despre acțiunile întreprinse. Acest exercițiu a subliniat importanța esențială a pregătirii și coordonării între echipele medicale și serviciile de urgență pentru a asigura un răspuns rapid și eficient în situații critice, contribuind astfel la protejarea vieților pacienților și a personalului.