Ministrului Sănătăţii,
dnei Ruxanda Glavan
Profitând de bunătatea sufletească a dvstră, despre care am auzit de la bolnavi, noi un grup de pacienţi de la Spitalul Clinic Republican dorim ca prin intermediul dvstră să aducem mulţumiri din adâncul sufletului directorului SCR, dn Ciubotaru Anatol, care este un gospodar nemaipomenit, făcând regulă la intrarea în secţii. Este o linişte binevenită pentru bolnavi şi dorim să aibă înainte mulţi ani şi să fie sănătos.
Vrem să aducem mulţumiri medicului oftalmolog, care ne ajută să vedem lumina zilei, Cordoneanu Angela, care are o voce de privighetoare. Noi dacă nu vedem bine, atunci îi auzim vocea ei puternică şi sufletul blând. Cu mânuţele ei hărnicuţe ne face cel mai mare bine din lume. Este un medic devotat lucrului. Pentru dna Angela orele de lucru nu sânt limitate. Nu putem trece cu vederea medicul tânăr, Corduneanu Natalia. Ea are un suflet mare şi blând, mereu zâmbeşte şi ne alină durerea. Mai este un medic rezident, Brînză Alina. O fire blândă, străduitoare, cu un comportament frumos faţă de bolnavi.
Totodată, vă felicităm cu Ziua lucrătorului medical, vă dorim multă răbdare şi sănătate. Domnilor şefi, să fiţi mândri că aveţi aşa specialişti.