Scrisoare de mulțumire Directorului Uncuța Andrei
și Echipei de medici din secția ORL
din cadrul IMSP SCR ,,Timofei Moșneaga’’
”Doresc să mulțumesc din suflet Domnului Didencu Alexandru, Domnului Enachi Victor, Domnului Noroc Iurie, pentru profesionalismul și devotamentul de care ați dat dovadă în timpul intervenției chirurgicale de implantare a dispozitivului prostetic cohlear la care am fost supusă. Sunt extrem de recunoscătoare că am avut privilegiul de a fi operată de o echipă de medici cu atâta experiență și grijă față de pacient.
Îmi amintesc cu multă apreciere cum m-ați informat pas cu pas despre procedura de care urma să beneficiez și cum mi-ați alinat temerile înainte de intervenție. Ați făcut totul să pară mai puțin înfricoșător, iar acest lucru a avut un impact pozitiv asupra stării mele emoționale. În urma operației, mă simt mult mai bine și sunt pe drumul spre o recuperare completă, datorită competenței și atenției deosebite cu care m-ați tratat. Este un dar rar să întâlnești oameni care, prin munca lor, salvează vieți și aduc speranță, este o adevărată binecuvântare să am parte de oameni ca dumneavoastră, care își dedică întreaga viață ajutându-i pe alții să își regăsească sănătatea.
Doresc să îmi exprim întreaga recunoștință Doamnei Tamara Contobinin pentru îngrijirea deosebită pe care mi-ați oferit-o în timpul tratamentului meu. Fiecare vizită la cabinetul dumneavoastră a fost o experiență pozitivă datorită profesionalismului, răbdării și empatiei pe care le-ați demonstrat.
Am avut un caz mai dificil și cu ajutorul acestor oameni mari astăzi pot să continui să duc un mod de viață normal… Mă confrunt cu problema de surditate severă de la vârsta de 13 ani ,având diagnoza Sindromul Alport. Am purtat ani de zile aparate auditive, care pe o perioadă de timp m-au ajutat, din păcate în anul 2020 starea mea de sănătate s-a înrăutățit: îmi era foarte greu să lucrez și să comunic, auzeam sunetul dar vorbirea era greu de înțeles, după serviciu veneam acasă cu dureri de cap, migrene, iritabilitate și discomfort mare de la aparatele auditive. M-am decis să caut salvarea în Implantul Cohlear – în august 2022 în cadrul SCR ,,Timofei Moșneaga’’ mi s-a facut operația de implantare, după o lună de zile a avut loc primul reglaj. Tot în această perioadă, în timpul pregătirii pentru operație s-a depistat că pe partea stângă a craniului am tumoră de mărime medie spre mare – de aproximativ 2,4x1,6x1.4cm- Tumoră al nervului vestibulocohlear. Am început reabilitarea audiologică și paralel după numeroase consultații la mai mulți specialiști de la diferite instituții medicale abilitate din R.Moldova, am ales tactica propusă de echipa ORL de la SCR Timofei Moșneaga mi-au propus să fac procedura Gamma Knife (operația deschisă pe creier fiind cu multe riscuri și foarte greu de realizat tehnic). Am mers în România, la Iași, unde o echipă multidisciplinară de la spitalul ,,dr.Nicolae Oblu’’ –specializați în Gamma Knife , au discutat cu echipa de la Timofei Moșneaga pentru a se alege tactica – recomandările privind diagnosticul prin RMN, doza de iradiere ce nu ar face vre-o daună mie și implantului, pe 23 noiembrie 2022 s-a făcut cu succes operația cu Gamma Knife.
Am mers sistematic la reglajul IC, inițial auzul era slab, dar după 4 luni am început să înregistrez un progres foarte bun, ulterior după 6 luni de reglaj, având suportul familiei,a medicilor mei curanți de la Timofei Moșneaga, a colegilor de la serviciu... am revenit la muncă, a fost greu ,dar faptul că m-am descurcat mi-a dat curaj și putere să merg mai departe. Implantul cohlear a devenit urechea mea, o sursă sigură, comodă de a face parte din societate, de a comunica, de a te ocupa cu jobul preferat, de ați auzi copilul, de a privi filme , de a auzi păsările și adierea vântului...este o șansă pentru toate persoanele care au pierdut auzul.
În acest context vreau să aduc sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit și au făcut posibilă realizarea acestui gen de operații: costul operației și a implantului cohlear fiind absolut gratuită; costul real ar fi o sumă colosală pentru un profesor sau o persoană cu dizabilități...Sincere mulțumiri echipei de medici care au fost alături chiar și după externare,care periodic mă întreabă: Ce faci? Cum te simți? Medici-supereroi care m-au ghidat în drumul meu spre auz.
Vă mulțumesc încă o dată pentru tot ce ați făcut pentru mine și pentru modul în care m-ați făcut să mă simt pe parcursul întregului proces. Sunt recunoscătoare că, grație dumneavoastră, am reușit să depășesc o perioadă dificilă din viața mea.Vă doresc multă sănătate, împliniri și succes în continuare în tot ceea ce faceți”!
Cu stimă și recunoștință,
pacienta Gulica Elena