Ziua Lucrătorului medical și a Farmacistului

12.06.14

Anual, în a treia duminică a lunii iunie, se sărbătoreşte Ziua Lucrătorului medical şi a Farmacistului. Istoria acestei zile speciale datează încă din 1800, atunci cînd medicul american, Wiliamson Crawford Long, a folosit pentru prima dată anestezia într-o operaţie. Ulterior, pentru a marca acest eveniment fără precedent, autorităţile americane au declarat data de 30 martie ca Zi Naţională a Medicilor.

În Moldova, Ziua Lucrătorului medical şi a Farmacistului a fost instituită prin Decret prezidenţial în anul 1994 pentru a oferi ocazia de a onora, în mod oficial, oamenii care stau la straja sănătăţii publice.

Sănătatea este un privilegiu. Dacă e să vorbim de societatea sănătoasă, de modul ei de perpetuare, atunci, cu siguranţă putem afirma că pilonul care susţine principiile unei comunităţi generate dintr-o temelie sănătoasă este, ca o binecuvîntare,  profesia de medic. Or, medicul, în toate timpurile, a avut rolul onorabil de cavaler al Ordinului Salvatorilor şi Protectorilor vieţii şi a sănătăţii. Medicul este omul, vulnerabil, perisabil, prin firea omenescului, care se sacrifică întru bunăstarea semenilor săi. Este cel care, prin chemarea destinului, poate modela vieţi, poate readuce zîmbetul pe faţa suferinzilor şi a reda speranţa celor deznădăjduiţi.

Pentru toţi cei aflaţi în serviciul Spitalului Clinic Republican, această zi reprezintă un moment de totalizare şi interpretare a modalităţilor de activitate, dar şi un pas spre accentuarea unor perspective de viitor conştient prin măsuri perceptibile, care tangentează cu scopuri bine determinate.

Printre realizările de succes de ultimă oră ale activităţii profesionale a medicilor din SCR, un loc aparte îl au intervenţiile de transplant hepatic şi renal, care, doar cîteva decenii în urmă, era un vis trăit aievea, cu mîndrie, astăzi. A fost instituită secţia Ştiinţă, fapt care argumentează afirmaţia că medicii sînt buni practicieni, dar şi teoreticieni, gata oricînd să dezvolte idei şi raţionamente demonstrate prin prisma datelor şi evenimentelor concludente din activitatea propriu-zisă. De asemenea, au fost create condiţii de muncă la un nivel înalt, prin iniţierea procesului de reparaţie capitală  a instituţiei. A fost inaugurat noul bloc chirurgical, dotat cu 16 săli de operaţie; 75 paturi de terapie intensivă; bloc de sterilizare; laborator de urgenţă şi laborator de metabiopsie; bancă de sînge; încăpere pentru colectarea şi neutralizarea deşeurilor medicale; depozite şi încăperi tehnice. Blocul de operaţii, structurat în interior în trei poli, include un centru de chirurgie a capului, un centru de chirurgie toracală şi un centru de chirurgie a abdomenului. În premieră pentru Republica Moldova, în cadrul Blocului Chirurgical a fost amenajată o sală Hybrid, care îmbină metodele de tratament chirurgicale cu cele intervenţionale, destinată în special serviciului neurochirurgical, dar şi pentru efectuarea operaţiilor pe coloana vertebrală şi inimă, în ortopedie sau ORL.

În acest context, vizavi de Ziua Lucrătorului medical şi a Farmacistului, la 19 iunie 2014, ora 14.00, în incinta Spitalului Clinic Republican, va avea loc adunarea festivă, urmată de un program de divertisment, susținut de Orchestra Națională de Cameră, eveniment la care sînt invitați toți colaboratorii instituției.

Administraţia IMSP Spitalul Clinic Republican adresează cele mai sincere urări de bine pentru toţi cei care poartă titlul de lucrător medical şi îşi exprimă recunoştinţa pentru efortul depus în fortificarea sistemului ocrotirii sănătăţii, dorindu-Vă sănătate - cel mai de preţ lucru, căruia, printr-o chemare interioară, îi dedicaţi activitatea Dvs profesională. 

Anunțul despre programul de divertisment îl găsiți aici.