Controlul respectării legii antitutun în IMSP SCR „Timofei Moșneaga”

26.01.18

Angajații Serviciului Securitate ai IMSP SCR „Timofei Moșneaga” în colaborare cu poliția de sector au efectuat un control în incinta și teritoriul adiacent al instituției în vederea stabilirii respectării legii antitutun.

Astfel, în urma acțiunii au fost documentați pentru încălcarea legislației în vigoare (Legea nr.278 din 14.12.2007 ”Privind controlul tutunului”) nouă persoane, printre care studenți și pacienți. În privința acestora au fost întocmite procese contravenționale de către agenții constatatori în baza articolului 91¹, alineatul 17 și remise spre examinare după competență Centrului Național de Sănătate Publică.

Amintim, că la internarea în spital pacientul semnează un document precum că este la curent cu faptul că fumatul e interzis în incinta și pe teritoriul spitalului.