Deschiderea oficială a secţiei Medicina Nucleară

06.12.13

La 06 decembrie curent, în cadrul IMSP Spitalul Clinic Republican a avut loc deschiderea Departamentului Medicină Nucleară, proiect realizat cu suportul Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), obiectivele căruia au fost reconstruirea Secţiei de Medicină Nucleară şi dotarea cu echipament radio-imagistic hibrid ultra-performant.

Deschiderea secţiei cu asemenea specific era necesară şi din considerentul că vor fi posibile investigaţii cu un nivel superior de precizie, diagnosticarea şi depistarea sursei patologiei, cum ar fi, spre exemplu, cancerul, sau stadiul incipient al acestuia.

Utilajul performant, asigurînd calitatea tuturor investigaţiilor, va permite aplicarea unor noi metode de diagnosticare. Prin utilizarea metodelor SPECT-CT şi PET- CT poate fi diagnosticat cancerul în stadii incipiente, chiar şi tumorile de cîţiva milimetri, evaluarea gradului de malignizare, depistarea precoce a metastazelor distanţate. Metodele de diagnosticare hibride combină scanarea CT care localizează patologia şi dimensiunile lezării, iar scanarea PET sau SPECT, permite vizualizarea proceselor metabolice care au loc în celule. Cu ajutorul scanării PET (tomografia cu emisie pozitronică), efectuată cu echipamentul radio-imagistic hybrid AnyScan  PET- SPECT-CT,  medicii vor avea oportunitatea de a identifica exact sursa cancerului.

Examinări de diagnosticare de mare precizie în cazul bolilor oncologice, neurologice si cardiace vor fi realizate cu ajutorul echipamentului AnyScan.

Dotarea secţiei Medicină Nucleară cu echipament de laborator (Laminar Air Flow Cabinet, Gamma Camera SPECT, AnyScan®SC PET-SPECT-CT  SPECT/CT system cu 16 straturi diagnostic CT scanner), a constituit un buget de 845 000 EUR, iar reconstrucţia secţiei a a fost estimată cu 3,2 mln lei.

La eveniment au participat dl Andrei Usatîi, Ministrul Sănătăţii din RM, dl Vlad Filat, Preşedintele PLDM, reprezentanţi de la Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA): dl Andrei Ciupov, Manager al proiectelor naţionale pentru Republica Moldova, Secţia Europa 2, Departamentului Cooperare Tehnică, Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA); dl Artur Buzdugan, Director al Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice, reprezentanţi ai presei. Dl Andrei Ciupov a subliniat faptul că evenimentul în sine reprezintă o treaptă importantă în prestarea serviciilor medicale de înaltă performanţă, iar întreg procesul ar rămîne inert fără specialişti bine pregătiţi în domeniu. În acest context e lăudabil faptul că vor activa specialişti care au participat la diferite conferinţe, stagieri şi traininguri peste hotarele ţării, acumulînd cunoştinţe şi deprinderi de lucru în domeniul medicinei nucleare, dar şi al tehnologiilor utilajelor performante.

 Menţionăm că în secţia Medicină Nucleară, pacienţii vor beneficia de servicii medicale cu un înalt nivel al calităţii, finisate prin elucidarea multor probleme, confuze pînă la momentul adresării la specialiştii din IMSP Spitalul Clinic Republican.