„Hărțuirea la locul de muncă în mediul medical: de la impact psihologic la prevenție și intervenție”
12.feb..20260 Comments
Aproximativ 200 de asistente medicale, econoame și infirmiere din cadrul IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” au participat miercuri, 11 februarie, la conferința instituțională „Hărțuirea la locul de muncă în mediul medical: de la impact psihologic la prevenție și intervenție”, susținută de Veronica Calancea, doctor în psihologie.
În cadrul conferinței, hărțuirea a fost definită ca un comportament repetitiv, ostil, care afectează demnitatea și sănătatea psihologică, nefiind echivalentă cu feedbackul profesional sau cu un conflict punctual. S-a subliniat că hărțuirea există atunci când:
se repetă în timp;
determină evitarea unei persoane;
provoacă teamă de a merge la serviciu;
generează sentimente de umilire sau diminuare.
Participantele au fost informate despre principalele tipuri de hărțuire întâlnite în mediul profesional:
verbală;
socială sau prin excludere;
birocratică (sabotaj, sarcini nerezonabile);
intimidare directă.
Totodată, s-a accentuat că nu sunt acceptabile:
insultele;
umilirea;
amenințările;
hărțuirea sexuală;
agresivitatea verbală repetată, respectul fiind o obligație, nu o opțiune.
Dna Calancea a evidențiat impactul psihologic al hărțuirii, care se poate manifesta prin:
anxietate și îngrijorare;
scăderea energiei și motivației;
dureri fizice asociate stresului;
retragere socială.
Au fost prezentate și mecanismele instituționale de raportare, în ordine practică:
Hărțuirea sexuală trebuie raportată chiar și în lipsa martorilor, iar personalul a fost îndemnat să nu accepte tăcerea ca soluție, să nu se învinovățească și să nu recurgă la „rezolvări informale” care îi pot expune. Conferința a reconfirmat angajamentul instituției pentru un mediu de lucru sigur, bazat pe respect și demnitate profesională.