Noi, administrația, șefii de clinică și șefii de secție ai IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, ne exprimăm poziția fermă de susținere a domnului Emil Ceban, Ministrul Sănătății al Republicii Moldova, în contextul recentelor informații privind presupusele diplome de rezidențiat obținute fraudulos.
Înțelegem pe deplin seriozitatea situației și importanța cooperării plenare cu instituțiile de drept din România și din Republica Moldova. Totodată, considerăm extrem de important și esențial ca aceste investigații să se desfășoare într-un climat de echilibru, respect pentru adevăr, fără presiuni mediatice, fără insinuări nefondate care ar putea afecta stabilitatea sistemului de sănătate.
IMSP SCR ,,Timofei Moșneaga” este spitalul cu cel mai mare număr de baze clinice ale USMF ,,Nicolae Testemițanu” unde sunt instruiți steudenții și peste 200 de rezidenți. Conform actelor normative în vigoare, pe perioada rezidențiatului, medicii rezidenți sunt angajați ai Spitalului Clinic Republican ,,Timofei Moșneaga”, și ducem responsabilitatea comună pentru programul post universitar.
Domnul Emil Ceban este, pentru comunitatea medicală, în primul rând medic, profesor universitar și formator de generații, cu o activitate de zeci de ani dedicată pacienților și studenților. În calitatea sa de fost Rector al USMF „Nicolae Testemițanu” și actual Ministru al Sănătății, a contribuit la consolidarea standardelor academice și la modernizarea proceselor de formare, inclusiv prin proceduri administrative mai transparente și digitalizate. Aceste realități, pe care le cunoaștem direct, nu pot fi anulate prin suspiciuni care, la acest moment, nu au fost confirmate.
În calitate de responsabili instituțional si academic în cadrul studiilor de rezidențiat, conducători de secții și clinici într-unul dintre cele mai importante spitale republicane, constatăm cu îngrijorare că disputa publică s-a extins dincolo de faptele anchetate, punând sub semnul întrebării nu doar reputația unor persoane, ci și imaginea instituțiilor responsabile de studiile prin rezidențiat și a întregii școli medicale din Republica Moldova.
Remarcăm, de asemenea, că domnul ministru și instituțiile implicate au exprimat public disponibilitatea de cooperare cu autoritățile responsabile și au anunțat inițierea procedurilor interne de verificare, ceea ce, în percepția noastră, reprezintă o atitudine responsabilă și compatibilă cu un standard înalt de integritate instituțională.
În contextul multiplelor crize prin care a trecut și trece sistemul de sănătate – pandemie, migrația cadrelor medicale, presiunea financiară și necesitatea continuă de reformă – stabilitatea sectorului medical, continuitatea politicilor și dialogul onest cu profesioniștii din sistem sunt condiții esențiale pentru a menține funcționalitatea și a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale.
Noi, semnatarii acestui mesaj, ne exprimăm în mod public încrederea în profesionalismul, integritatea și devotamentul domnului Ministru Emil Ceban față de sistemul de sănătate și față de actul domeniul educațional medical. Credem că cea mai bună cale de a proteja viitorul medicinei în Republica Moldova este respectul pentru adevăr, pentru munca onestă și pentru instituțiile care au format și formează generații de medici.
Cu deosebit respect,
Administrația,
Șefii de clinică și șefii de secție
IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”
Chișinău, Republica Moldova






