Al V-lea curs al Patologiei sistemului digestiv

02.05.23

În data de 29 aprilie la IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” s-a desfășurat cel de-al V-lea curs al Patologiei sistemului digestiv. La curs au fost abordate subiectele ce țin de afecțiunile sistemului digestiv, cauze, efecte și metode de prevenire ale acestora.

Evenimentul a întrunit invitați internaționali: prof. Cord Langner, medic anatomopatolog, Austria; prof. Tiziana Salviato, medic anatomopatolog, Italia; prof. Gabriel Becheanu, medic anatomopatolog; Valentin Enache, medic anatomopatolog, și medicii rezidenți: Oana Voinea, Alina Lazăr, Alexandra Florea, Teodora Coman, Diana Enea din România. Totodată, printre participanți au fost și specialiștii moldoveni, inclusiv cei din secția Morfopatologie a IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”.

”Acest curs este binevenit pentru toți anatomopatologii din țară. În cadrul conferinței au fost prezentate date noi despre diagnosticul unor patologii rare sau procese mai rar întâlnite, ce reprezintă dificultate pentru diagnosticul final. Totodată, în cadrul acestui eveniment, colegii noștri din străinătate au împărtășit experiențele sale în domeniu, am făcut schimb de informații și noi tactici de diagnostic”, a declarat d.h.ș.m. Eugen Melnic, șeful Clinicii Morfopatologie, șeful secției Morfopatologie a IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”.

La conferință au participat cca 100 de persoane. Evenimentul a fost organizat de IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”, USMF ”Nicolae Testemițanu” și Societatea Națională de Patologie.