Cinci transplanturi în doar trei zile

11.08.17

Cinci transplanturi în doar trei zile. Nopţi la rand, chirurgii din IMSP SCR împreună cu cei de la Spitalul “Sfânta Treime” nu au dormit, pentru a le putea oferi pacienţilor o nouă şansă la viaţă. Potrivit  responsabililor de la Agenţia Naţională de Transplant, pentru Republica Moldova este o premieră faptul că trei familii consecutiv au decis să doneze organele rudelor decedate, altor persoane.

Astfel, trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie au beneficiat de transplant de ficat. „Beneficiarii au fost într-o stare foarte gravă. Au avut ciroză hepatică. Nu am avut în istorie niciodată pacienţi atât de gravi. Pe unul din aceştia  dacă nu îl operam, deceda în 24 de ore” a declarat şeful secţiei Chirurgie hepatobiliopancreatică, prof. Adrian Hotineanu.

Totodată, alte două persoane au avut parte de transplant de rinichi. „Aceştia au fost o femeie de 35 de ani şi un bărbat de 38 de ani, ambii diagnosticaţi cu glomerulonefrită cronică difuză, boală cronică renală stadiul 5. Operaţiile au decurs cu succes. Deocamdată pacienţii sunt încă în stare gravă stabilă. Echipa de medici îi supraveghează” a menţionat Usatîi Olga, şef interimar, secţia Reanimare transplant, neuro, hepatobilio chirurgie.

Doar de la începutul acestui an s-au efectuat 17 transplanturi de rinichi, iar în 2016 pe tot parcursul anului doar 22. Acest fapt demonstrează că oamenii au început să conștientizeze că pot salva alte vieți, atunci, când cei dragi nu mai au nici o șansă la supravieţuire” a subliniat Sergiu Gaibu, şeful Secţiei hemodializă şi transplant renal. 

 

De la începutul anului, au fost efectuate deja 11 transplanturi de ficat, din totalul celor 38 realizate până acum.