Condoleanțe familiei GLADUN!

28.05.21

Cu profundă tristețe anunțăm decesul colegului nostru, profesorului, doctorului habilitat în științe medicale, NICOLAE GLADUN. Acesta s-a stins din viață în data de 27 mai, la vârsta de 76 de ani. Dumnealui a lucrat în cadrul IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” timp de aproape 50 de ani în secția Chirurgia Toracică, fiind mulți ani șeful acesteia. Ultima perioadă, profesorul Gladun a activat în calitate de profesor universitar.

Nicolae Gladun a crescut și învățat generații de doctori. Discipolii dumnealui sunt acum medici din secțiile chirurgie toracică, vasculară și generală ale spitalelor din întreaga republică. El a fost deținătorul multor brevete de inovații și invenții. Pe parcursul activității sale, regretatul chirurg a efectuat mai mult de 5000 de intervenții chirurgicale.

Colectivul nostru a pierdut un om de valoare, un coleg excepțional, un prieten devotat, un tată și un frate. Aducem sincere condoleanțe familiei, rudelor, colectivului spitalului și tuturor, care au avut fericita ocazie să îl cunoască pe domnul Nicolae Gladun. În aceste clipe dificile, suntem cu gândul alături voi. Dumnezeu să îl primească în Împărăția Sa.

Zbor lin spre ceruri, drag coleg!