DIABETUL: PROTEJAŢI-VĂ VIITORUL

12.11.14

În contextul marcării Zilei mondiale de luptă împotriva diabetului zaharat (14 noiembrie), în IMSP Spitalul Clinic Republican, la 12 noiembrie curent, s-a desfăşurat conferinţa ştiinţifică dedicată acestui eveniment. Un grup de medici din cadrul secţiei endocrinologie au prezentat discursuri despre simptomatica şi pericolul maladiei de care suferă circa 370 milioane de oameni, accentuînd îndeosebi, metodele de prevenire, tratament, etc. Astfel, dna Zinaida Alexa, asistent universitar, d.m., catedra Endocrinologie USMF „Nicolae Testemiţanu”, a menţionat importanţa depistării precoce a bolii, diferenţierea pe tipuri a acesteia şi, respectiv, tipurile de insulină, precum şi modurile de administrare corectă a acesteia. În expunerea sa, dl Dumitru Harea, asistent universitar, d.m.,  catedra Endocrinologie USMF „Nicolae Testemiţanu”, s-a axat pe modalităţile detaliate de administrare a insulinei în funcţie de categoria  preparatului, semnalînd anumite particularităţi care sînt notabile, atît pentru pacienţi, cît şi pentru lucrătorii medicali. Importanţa incontestabilă a unui regim alimentar corect şi sănătos, cu o influenţă directă asupra organismului uman, a constituit tema comunicării dnei Ana Vîrtosu, medic în secţia Endocrinologie, or, pe lîngă predispoziţia genetică, diabetul este determinat şi de un dezechilibru al metabolismului, determinat de alimentaţia nesănătoasă. Astfel, regimul alimentar se poziţionează ca o componentă de bază a terapiei împotriva diabetului.

La eveniment au participat circa 300 de cadre medicale – asistente medicale din SCR, reprezentanţi de la Centrul de educaţie medicală continuă a personalului medical şi farmaceutic cu studii medii, Institutul de neurologie şi neurochirurgie, Spitalul Clinic Municipal nr.3 “Sfînta Treime”, Spitalul Clinic Republican pentru copii “Emilian Coţaga”, Institutul de Cardiologie, policlinica MAI, Centrul Naţional de medicină sportivă “Atletmed”, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”, Spitalul Clinic Militar Central, Clinica de medicină estetică “Sancos”, Colegiul naţional de medicină şi farmacie, precum şi asistenţi medicală ai instituţiilor medico-sanitare publice raionale. Responsabil de lucrările conferinţei a fost dna Valentina Saghin, asistenta medicală şefă SCR.

Evenimentul a fost organizat cu scopul de a puncta încă o dată particularităţile problemei stringente care este diabetul zaharat, avînd tentă informativă, dar şi educativă.

De menţionat că Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (World Diabetes Day)  este marcată anual, la 14 noiembrie, începînd cu anul 1991, fiind introdusă de către Federaţia Internaţională a Diabetului (International Diabetes Federation) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health Organization). Campania anilor 2014-2016 decurge sub genericul ”Viaţa sănătoasă şi diabetul”, iar pentru anul 2014, a fost propusă tema ”Alimentaţia sănătoasă începe cu micul dejun”. Aşadar, maselor largi ale populaţiei li se aduce în atenţie efectul benefic al alimentaţiei sănătoase, rolul pe care fiecare îl are în gestionarea propriei sănătăţi şi importanţa micului dejun în contextul unui comportament alimentar sănătos.

Pe lîngă evenimentul din 12 noiembrie, unde au participat asistentele medicale, la 14 noiembrie, tot în incinta IMSP SCR, cu începere de la ora 14.00, se vor desfăşura lucrările Simpozionui pentru pacienţi, organizat de către Societatea Medicilor Endocrinologi din Republica Moldova, cu tema „Regimul alimentar în tratamentul obezităţii", iar în toate farmaciile ţării va avea loc verificarea gratuită a nivelului glicemiei.

Informaţi-vă şi conştientizaţi pericolul real al acestei boli cronice, construind şi protejînd viitorul vostru şi al celor dragi vouă!