”Acum 24 de ani, am luat o decizie, care mi-a călăuzit viața pe un drum conturat de zâmbete, lacrimi, prietenii – să fiu asistentă medicală. Pasiunea pentru știință și iubirea pentru aproapele, au fost motivele de bază, iar acum, diminețile sunt schițate pe un fundal al unui maraton îmbibat cu miros de cafea.

Îmi amintesc cu nostalgie ceremonia de absolvire, absorbiți de albul curaj și de cuvintele rostite solemn din jurământ, am simțit entuziasmul unui copil și responsabilitatea unui adult. Un fior, un impuls care îți monitorizează toate emoțiile – acesta este începutul călătoriei mele ca asistentă medicală.

Dacă este să menționez cuvântul pe care îl asociez meseriei mele, este Agitația, privită din perspectivă pozitivă. Un flux de trăiri alături de pacienți, drumețiile prin secțiile spitalului pentru buletinele de analize, munca în echipă și gărzile copleșite de oboseală. De-a lungul carierei, am întâlnit oameni care și-au pus ultima picătură de speranță în mâinile noastre, oameni care și-au aranjat suferințele pe un portativ, așteptând să le oferi un sfat, un cuvânt de încurajare, pe lângă pastilele cu program. Aceste momente m-au format ca om.

Din 2020, cuvântul agitație a căpătat o conotație negativă, datorită virusului SARS-Cov2, care a venit cu frică, durere, lacrimi, deznădejde, atât în rândul pacienților, cât și a cadrelor medicale. Având familii, am fost puși față-n față cu acele cuvinte semnate de Hippocrates, iar colegii mei au dat dovadă de curaj și profesionalism. De pe 13 aprilie 2020, am fost transferată în reanimarea COVID-19, pentru a trata alături de colegi, pacienții care aveau complicații în urma infecției cu acest virus. Observând zi de zi oameni a căror viață depinde de fiecare pulsație a unor aparate, m-am simțit copleșită de frică... multă frică. Am pierdut suflete, care au lăsat în spate o poveste fără de sfârșit, au lăsat un viitor, am pierdut colegi care au luptat până la ultima suflare.

Raza de lumină pentru mine a fost familia, care m-a susținut și colectivul. Am muncit împreună zi și noapte, împărțind bucuria de a vedea un pacient sănătos și tristețea de a primi o nouă fișă de internare. Protagoniști, ca și toată lumea, a unui film care se derulează și acum în scurt metraj cu numele COVID, am învățat cât de prețioasă este clipa oferită de Sus, impulsul, iar cel mai important, mi-am confirmat înțeleapta decizie pe care am luat-o în 1998.

Iar pentru studenții care vor păși pe aceste trepte ale medicinei, sfatul meu este să vă iubiți meseria cu fiecare bătaie a inimii, având parte de cât mai multă serotonină”.

Autor - Elena COVALCIUC

asistentă medicală superioară

s. Endocrinologie, IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”