”Ești ceea ce gândești”

Astăzi depănând amintiri îmi dau seama că alegerea care am făcut-o acum 20 de ani a fost una corectă. Cu mai multe ezitări și frică am pășit pe tărâmul necunoscut al halatului alb. Tot ce știam atunci despre medicină era că trebuie să-i ajut pe cei suferinzi. Profesia de asistent medical mă ține permanent în tonus, astfel tot ceea ce-mi doresc este ca ajutorul pe care-l acord să fie de înaltă calitate. De-a lungul acestui timp am avut experiențe plăcute și altele mai triste. Însă una din cele mai dificile perioade din cariera mea a fost pandemia COVID -19.

Aceasta a pus o responsabilitate foarte mare pe umerii noștri, a asistenților medicali. Am devenit mai puternică, mai responsabilă, cu inițiativă în tactici de conduită, îngrijire și reabilitare.

Personal nu am activat într-o secție COVID, dar am avut grijă de pacienții internați în secția noastră, Chirurgia Toracică, după ce au fost testați negativ la noul tip de Coronavirus. Acești bolnavi au fost foarte gravi, cu plămânii afectați și necesitau mai mult ca oricând ajutor. Gărzile de noapte în acea perioadă nu se pot compara cu cele anterioare. Volumul de lucru a fost mult mai mare, iar 

confortul psihologic a dispărut totalmente. Pe lângă acordarea ajutorului medical, era necesar acordarea ajutorului moral. În ochii bolnavilor se citeau disperarea și durerea. Uitându-se la noi, ei de parca cereau să le spunem că totul va fi bine, și noi le ziceam. Căci, noi, asistenții medicali suntem și lecuitori ai sufletelor. Cu multă bunăvoință, calm ș

i dragoste le dăruiam această speranță. Îi ascultam ori de câte ori aveau nevoie, iar când ieșeam în afara spitalului și auzeam că sunt mii de cazuri noi ale infecției COVID – 19, mă gândeam, dar oare cine îmi va da mie această speranță? 

Dar, zi de zi, îmbrăcând uniforma medicală, îmi aminteam că anume pentru aceasta mi-am ales profesia de asistent medical – să ajut oamenii. Este menirea mea, a noastră, a tuturor ce au îmbrățișat această nobilă meserie să facem lumea mai bună. Zâmbetul nostru, este totul ce are la moment pacientul, iar surâsul lui la externare din spital, este recompensa pentru efortul nostru supraomenesc.

Pandemia a trecut, iar noi cu pași mici încercăm să revenim la viața obișnuită și la activitățile noastre cotidiene în cadrul spitalului, de până la COVID – 19. Paralel cu obligațiile de funcții a asistentului medical superior, funcție pe care o dețin din anul 2016, particip activ în viața obștească a IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”: la seminare de formare și instruire, la diferite concursuri, sărbători profesionale și sărbători creștinești. Aceste activități dezvoltă și mai mult spiritul de echipă, iar dorința de a face cât mai multe pentru societate este tot mai puternică.

”Timpul nu iubește când îl trăiești în zadar”.  Henry Ford.

(Eseu realizat în contextul Zilei Internaționale a Asistentului Medical, marcată anual în data de 12 mai)

Autor – Aliona Cușnir,

asistentă medicală superioară,

secția Chirurgie Toracică

 a IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”.