“Lasă-ți visele să-ți fie aripi”

23.05.22

”Oricine a ales profesia de asistent medical are o poveste în spate cu care a pornit la drum. Iubesc oamenii și viața, acestea o fi două dintre motivele pentru care am ales această cale, o cale cu urcușuri grele, dar cu realizări frumoase. Vocația îmbrățișată este o faptă care are nevoie de sacrificiu de sine, puritatea sufletului și gândurilor un depozit special de caracter, atenție, calmitate, bunătate și în același timp - duritatea, abilitatea de a lua rapid decizii și un mare sentiment de responsabilitate. Oameni în halate albe, oameni care stăm în dreapta medicilor cu o dedicație continuă pentru a găsi o modalitate de a face un pacient mai fericit. Printre zecile de gărzi total diferite una de alta mi se ilustrează pe suflet recunoștința din privirea pacienților și este foarte important ca de-a lungul anilor să nu ne pierdem profundul respect pentru pacient, să-l ascultăm , să-l înțelegem, să-l ajutam cu toate ca pe alocuri acest lucru este foarte dificil. Pentru mine o importanță deosebită o are empatia și felul în care comunici cu pacientul, așa îi vom câștiga încrederea, insufla speranță și credință în recuperare, iar terapia va fi mai eficientă. Fără credință, pacientul nu va sta în picioare și nici misiunea noastră  nu va fi îndeplinită.

Continui să-mi urmez visul cu sârguinţă pentru obiectivele şi valorile mele cu doar câțiva ani de experienţă în spate, una din reușitele mele în viitor, aşa cum a fost până astăzi, va fi sănătatea oamenilor”. 

(Eseu realizat în contextul Zilei Internaționale a Asistentului Medical, marcată anual în data de 12 mai).

 

Chivriga Anastasia

Asistentă  superioară

Secția Hemodializa și transplant renal 

IMSP SCR “ Timofei Moșneaga “