Mulțumim!

09.03.22

Stimate d-le Andrei Uncuța,

La data de 29.01.2022 am fost testat pozitiv, cu virusul COVID-19.  Am fost internat în secția nr.-5 COVID-19 din Spitalul Clinic Republican. Din primele clipe ale aflării în această secție, am  simțit  atitudinea omenească, profesionistă a medicului de gardă Groza C. Pe parcursul tratamentului au fost efectuate, posibil tot complexul de intervenții medicale, datorită cărora m-am vindecat cu succes. Nu pot să nu menționez munca zilnică și de noapte depusă de tot personalul secției. Mulțumesc  infirmierelor care asigurau curățenia, ne hrăneau, ne duceau cu căruciorul-doamnele Beregoi A, Luca V, Roman S, Stegarescu V, Streletchii N. Kurneac, Zamestaia si altele. Menționez  munca depusă de asistentele medicale, Cebotari M,  Chiriac T,  Cociuc P., Colnic D.,  Lungu L.,  Uncu L., Zaplitnîi M., toate organizate de asistenta superioară, care au dat dovadă de o atenție sufletească foarte înaltă, de curajul de te afla în centrul focarului, unde, permanent, sănătatea era în pericol. Regret cu sinceretate, că pe toată perioada de tratament n-am avut posibilitatea, din motive reale, sa le văd fața acestor asistente, care prin ochelari le vedeai numai ochișorii frumoși și asudați, simțeam  respirația lor. Nu am observat nici o data nemulțumiri din partea lor, vorbeau ca niște rândunele.Toate își cunoșteau și îndeplineau perfect obligațiunile. Nici una nu repeta acțiunele colegei, dovadă despre o pregătire profesională foarte înaltă și bine derijată. Cu o deosebită mulțumire mă adresez medicilor Groza C., medicii rezidenți  Cornea C., Zamisnîi G., Sevliac V. Medicii nominalizați au dat dovadă de profesionalism, RESPECT FAȚĂ DE PACIENȚI. Nici unul din ei nu se repetau în acțiuni, datele/temperatura, tensiunea și alte investigații ale pacienților se înregistrau, ca rezultat se corecta tratamentul, cu sucess a pacienților. Succesul celor două verigi - asistentele medicale + medicii nu pot fi apreciate, total, fară  aprecierea obiectivă a rolului organizatoric, de control a șefei secției- medicul Răzlog Tatiana.

Eu, ca un fost ofițer de poliție am rămas foarte mulțumit de activitatea acestui conducător, care după părerea mea, trebuie să fie inclusă, de către conducerea spitalulu si a Ministerului în listele de rezervă, pentru avansarea în funcție. Această persoană, prin organizarea, dirijarea și controlul activității Secției nr.5 COVID-19 a confirmat și merită cu adevărat această avansare. În baza faptelor descrise, în contextul Zilei Internaționale a Femeiei luind în considerație că majoritatea persoanelor menționate sunt domnișoare, doamne, mame le aduc cele mai sincere felicitări. Mulțumesc tuturor  lucrători medicali pentru aportul adus pentru sănătatea oamenilor. Să fiți sănătoși, să aveți parte de cele mai sincere relații. Domnișoarelor le doresc să găsească a doua jumătate, să fie fericite. Sărut mâna tuturor domnișoarelor, doamnelor și mamelor.

Cu respect, veteran de război,

ofițer de poliție în rezervă, pensionar MAI,

Dedov Gheorghe