Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
al Republicii Moldova
Dnei Silvia Radu, ministru
Noi, pacienții Secției endocrinologie, profităm de bunătatea sufletului dumneavoastră și atârnarea bună față de oameni și am hotărât să vă rugăm, ca prin intermediul dumneavoastră, să fie transmisă o mulțumire mai multor medici din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
În primul rând, vrem să aducem la cunoștință dvs. că directorul spitalului, dl Anatol Ciubotaru este un gopodar care sa străduit să facă o regulă în instituția pe care o conduce. Decizia de a fi pază la intrarea în spital este una foarte bună, simțindu-ne noi, pacienții, în saloane în siguranță.
Dorim să menționăm un medic cu suflet mare, dna Tatiana Mardari, și dna Lidia Scutelnic, ambele fiind bine instruite.
Vrem să aducem la cunoștință, că șefa Secției endocrinologie, dna Zinaida Alexa, are un colectiv puternic și prietenos, ceea ce este foarte important pentru noi, pacienții.
Menționăm și atitudinea foarte bună a asistentei superioare din cadrul Secției endocrinologie, dna Valentina Sorici. Este o doamnă mereu pozitivă, care susține, de fiecare dată, cu un cuvânt bun pacienții.
Dorim să mulțumim și asistentelor medicale, dnele Larisa Reboi, Vera Dreglea, care mereu aleargă de la bolnav la bolnav, ca niște albinuțe.
Transmitem mulțumiri și medicului endocrinolog, dna Nionila Tofan, care este un medic cu atâta bunătate în suflet și o inimă mare în care încap toate durerile noastre.
Îl menționăm și pe dl Mihail, tehnician-radiolog, care este de fiecare dată bun și blând cu bolnavii, foarte rar se întâlnesc așa oameni.
Domnului Anatol Ciubotaru dorim să îi spunem că se poate mândri cu așa un colectiv cum este Secție endocrinologie. Vă dorim, dle director, din adâncul sufletului, să fiți la cârma spitalului încă mulți mulți ani înainte și să aveți bucurii în familia dvs.
Dna ministru Silvia Radu, fiți mândră că aveți în sistemul medicinii un așa colectiv de puternic și bun. Rugăm ca scrisoarea noastră să fie apreciată la justa ei valoare.
De la pacienți Secției endocrinologie:
E. Bănari-Glodeni, G.Munjiu-Anenii noi, O.Tâganu-Mereni, S.Bejenaru-Soroca,
M.Guțu-Soroca, M.Răilean-Ialoveni, E.Botnari-Drochia.