”Viața e atât de imprevizibilă. La vârsta de 15 ani mă gândeam la orice profesie cu excepția medicinii, la colegiu mă gândeam la orice secție cu excepția reanimării și ghici ce? Am mers la colegiul de medicină și lucrez în reanimare de bună voie și nesilită de nimeni. Unii numesc asta destin, alții coincidență. Pentru mine e planul lui Dumnezeu pentru viața mea. Unele lucruri se intâmplă de la sine fără nici o explicație. Așa a fost și în cazul meu.

Când m-am angajat aveam încă 19 ani și vre-o 45 kg. Îmi era frică, nopți nedormite, lacrimi, părea imposibil. Am întâlnit oameni minunați, care au avut răbdare cu mine, oameni care își făceau lucrul lor și pe lângă asta mă ajutau să îl fac pe al meu. Asta m-a ajutat să continui. Pentru mine ei au devenit nu doar simpli colegi, ei sunt familia mea. Susținerea, prietenia și grija acestei familii îmi dă putere să nu renunț, să depășesc toate greutățile emoționale și fizice. Împreună râdem, împreună plângem , și, uneori e foarte greu și vreau să renunț, dar nu pot să renunț la această familie și echipă și lucru care îl facem împreună.

În secția noastră sunt mereu umbre...umbre ale trecutului privind la unu din paturi pot vedea multe istorii, multe povești de viață. Oameni, care au stat cândva acolo și acum nu mai sunt. Pe lânga asta sunt multe povești incredibile și frumoase. Nu e nimic mai frumos decât atunci când vezi acel copil sau adult peste ceva timp și zâmbește, trăiește o viață normală. Îi admir cu drag și mă bucur foarte mult când îmi trimit diferite poze și văd rostul muncii și nopților nedormite, stresului continuu.

Uneori e trist că suntem oameni și obosim, că nu poți fi mereu pe placul tuturor, dar depunem toată stăruința că să fim de folos oamenilor care au încredere în noi și și-au încredințat viața în mâinile noastre.

Pe parcursul acestor ani am făcut prietenii și legături pe viață cu oameni minunați care din necunoscuți mi-au devenit prieteni. Îmi pare rău și îmi este foarte trist că e imposibil ca toți pacienții să fie salvați. Aceasta este o povară care o vom duce toată viața. Cred în bunătate și cred că indiferent de cât de greu ne este în viață, este posibil să trăim în pace și dragoste și cei ce plâng vor fi mingâiați, iar cei milostivi vor avea parte de milă”.

Autorul a solicitat să rămână anonim. Asistentă medicală din secția Terapie Intensivă Malformații Cardiace Congenitale.      

(Eseu realizat în contextul Zilei Internaționale a Asistentului Medical, marcată anual în data de 12 mai)