Premieră medicală la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”: prima duodenopancreatectomie laparoscopică totală realizată cu succes
O echipă de chirurgi ai Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a realizat, în premieră națională, o operație de mare amploare – duodenopancreatectomie total laparoscopică (operația Whipple), o intervenție de maximă complexitate în chirurgia pancreatică.
Intervenția a fost efectuată cu succes de echipa condusă de prof. Adrian Hotineanu, șeful Catedrei de Chirurgie nr. 2.
Pacienta, Elena Mîndrescu, în vârstă de 78 de ani, a fost diagnosticată cu o tumoră localizată la nivelul capului pancreasului, iar complexitatea cazului a necesitat o abordare chirurgicală avansată, realizată pentru prima dată în Republica Moldova în regim total laparoscopic.
„ Până acum, în ultimii cinci ani, tratam laparoscopic tumorile distale, adică la nivelul corpului și cozii pancreasului. În cazul tumorilor de cap de pancreas, intervențiile erau realizate parțial laparoscopic și parțial prin incizii mici deschise – tehnică videoasistată. Acum, însă, am reușit o duodenopancreatectomie total laparoscopică, o procedură de înaltă dificultate, care a durat nouă ore și a presupus reconstrucția completă a tractului digestiv”, a explicat prof. Adrian Hotineanu.
În cadrul operației au fost îndepărtate capul pancreasului, o porțiune din stomac și duoden, o parte din căile biliare, vezica biliară și ganglionii limfatici potențial afectați. Ulterior, au fost realizate anastomoze complexe între pancreas, stomac, intestinul subțire și canalul biliar principal (coledoc), totul exclusiv laparoscopic.
Intervenția a fost posibilă datorită echipamentului medical de ultimă generație și formării avansate a specialiștilor SCR în centre de excelență din Europa Occidentală, în domeniul chirurgiei laparoscopice.
Pacienta se simte mai bine și transmite mulțumiri, celor, care i-au salvat viața:
„Înainte de operație mi-a fost foarte greu, eram galbenă complet. Aveam mari dureri. Cu ambulanța din Călărași m-au adus la Spitalul Clinic Republican, m-au internat imediat și mi-au oferit tot ajutorul. Le mulțumesc din suflet medicilor. Mi-au salvat viața și pot să trăiesc în continuare – să fiu bunicuță pentru nepoțelul meu”, a povestit doamna Elena.
Secțiile chirurgicale din cadrul SCR au înregistrat în ultimii ani o dezvoltare remarcabilă, realizând intervenții complexe pentru tumori de colon, ficat, splină și stomac – toate prin tehnici minim invazive.
Această reușită marchează un nou pas înainte în chirurgia minim invazivă din Republica Moldova și demonstrează nivelul înalt de profesionalism al echipei medicale din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.