Rezultatele studiilor clinice desfășurate în IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”

06.08.21

Administrarea medicamentului inovativ pan-Janus kinaza pacienților infectați de COVID – 19 s-a adeverit a fi efectiv în vindecarea bolii și a demonstrat o eficiență maximă în stoparea furtunii de cytokine. Aceasta arată rezultatele probelor biologice preluate de la pacienții tratați cu preparatul dat. Mai mult, medicamentul a primit deja o denumire oficială: Nezulcitinib. Acesta se afla la etapa de inregistrare ca ulterior sa fie utilizat pe scară largă în tratamentul bolnavilor infectați cu noul tip de Coronavirus.

Amintim, că substanța a fost utilizată în cadrul studiilor clinice ce s-au desfășurat în mai multe state ale lumii, precum SUA, Marea Britanie, Ungaria, Polonia, Ucraina, România și Republica Moldova. În țara noastră studiile clinice au fost realizate în IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” sub conducerea investigatorului principal, profesor universitar, șef al Clinicii ATI, Dr. Victor Cojocaru de comun cu ARENSIA (Companie privată de cercetare cu acționariat german, specializată în studii clinice exploratorii, de fază I şi II). De menționat că 50% din bolnavi au beneficiat de medicament, iar 50% de placebo.

Astfel, din cei peste 80 de pacienți, care au dezvoltat forme de gravitate moderat-severă ale infecției COVID – 19, participanți la trial, după administrarea Nezulcitinib au fost externați mai rapid din spital, au suportat mai ușor efectele bolii, în rândul lor nu au fost înregistrate decese în comparație cu acei bolnavi, cărora le-a fost administrat placebo și nu medicamentul propriu-zis. Cei din urmă au avut o durată mai lungă de spitalizare și au trecut dificil peste infecția cu SARS COV-2.

Reiterăm că pan-Janus kinaza produs de Compania Theravance Biopharma Limited a fost administrat pacienților din secțiile Terapie Intensivă COVID - 19 prin inhalare prin nebulaizer timp de o săptămână.

În același timp, și cocktail-ul de anticorpi monoclonali elaborat de compania Regeneron Pharmaceuticals pentru pacienții în stare de gravitate medie și gravă infectați cu noul tip de Coronavirus a demonstrat rezultate favorabile. În cazul acestora, după administrarea anticorpilor s-a atestat oprirea evoluției bolii și au fost prevenite complicațiile ulterioare ale virusului.

Un alt studiu clinic cu utilizarea cocktail-ului de anticorpi monoclonali elaborat de compania Regeneron Pharmaceuticals, unde au fost înrolați persoanele, care au avut contact cu cei bolnavi de COVID – 19 s-a finalizat cu success. În cadrul acestuia a fost testată o combinație de anticorpi monoclonali administrate separat sub formă de injecții subcutantate (sub piele). Din Republica Moldova au participat 123 de persoane și aproximativ 2000 în SUA și la nivel global. Subliniem faptul că în SUA și Germania, acest medicament deja poate fi cumpărat în farmacie  pentru tratamentul și profilaxia SARS COV-2.

În aceeași ordine de idei, menționăm că și cel mai recent trial, început în luna martie a anului curent, al companiei farmaceutice ”Celltrion”, în care au fost înrolați 37 de pacienți din țara noastră a arătat rezultate pozitive.

Studiul a fost unul de faza 3 și prevedea administrarea unui cocktail de anticorpi monoclonali pacienților testați cu noul tip de Coronavirus, care au dezvoltat dezvoltă o formă ușoară sau medie. Administrarea unică a preparatului s-a efectuat printr-o perfuzie intravenoasă, după care pacienții au fost monitorizați cu evaluarea permanentă tuturor parametrilor biochimici. Investigatorul principal al studiul dat a fost Natalia Gaibu ( șef Departament Terapie, IMSP SCR ). Participanții deja a doua zi aveau o evoluție clinică pozitivă, iar simptomele virusului se diminuau pe z ice trece.

IMPORTANT!!! Toate trialurile menționate au fost aprobate de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale precum si de Comitetul Național de Expertiză Etică a Studiului Clinic din Republica Moldova.

Toți participanții au fost înrolați în studiile clinice BENEVOL!