Colectivul Spitalului Clinic Republican "Timofei Moșneaga" a dat dovadă de un spirit remarcabil de solidaritate și empatie.
În data de 3 noiembrie, în cadrul IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” în frunte cu administrația spitalului, medicii, asistentele medicale, rezidenții dar și personalul non-medical au donat sânge și produse sanguine. În total au donat 185 de persoane, printre aceștia se numără și voluntari din afara instituției, rudele și prietenii pacienților internați, dar și alte persoane care au dorit să facă un gest nobil.
”Este deja a patra oară când desfășurăm campania de donare a sângelui la noi în instituție. Astfel, asigurăm continuitatea aprovizionării cu produse sanguine cu termen scurt de valabilitate pentru pacienții care beneficiază de tratamentul heotransfuzional cum ar fi: urgențele majore, intervenții chirurgicale complicate și chiar unicale efectuate în spitalul nostru”, a declarat șefa Cabinetului Transfuzie a Sângelui din SCR, Ludmila Moisei.
IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” este instituția care consumă cel mai mare volum de produse sanguine, dat fiind faptul că aici se tratează cei mai gravi pacienți din întreaga țară, iar intervențiile chirurgicale sunt de o complexitate majoră. Zilnic este nevoie de peste 100 de pungi cu produse sanguine. Anual, în cadrul SCR se consumă aproximativ 35-37 mii de pungi cu produse sanguine sau circa 7 tone. Evenimentul a fost organizat la inițiativa IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”, cu susținerea Centrului Național de Transfuzie a Sângelui.
În acest context, adresăm mulțumiri tuturor voluntarilor, care au donat sânge. O singură donare de sânge poate salva trei vieți! Totodată, apreciem colaborarea cu echipa mobilă a Centrului Național de Transfuzie a Sângelui și le mulțumim pentru receptivitate și ajutorul acordat.