Servicii de chirurgie cardiovasculară pediatrică în SCR

21.12.21

S-au născut a doua oară. Este vorba despre mai mulți copilași, care au fost operați recent de către cardiochirurgii din IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”. Medicii au reușit să salveze micuții, care acum sunt în afara oricărui pericol și se pot bucura de copilărie alături de familiile lor. Este de menționat, că atunci când părinții au aflat că bebelușii lor au malformații cardiace congenitale, aceștia au dorit să plece peste hotarele țării, pentru a-i opera, până nu au aflat că și în Republica Moldova există servicii de cardiochirurgie de înaltă performanță. Subliniem că Secția Malformații cardiace congenitale din cadrul IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” este unica secție dintr-o instituție medico-sanitară publică, unde gratuit, în baza poliței de asigurare medicală obligatorie, se efectuează operații pe cord copiilor, inclusiv nounăscuților.

Vă prezentăm istoriile a câtorva familii, care datorită specialiștilor din IMSP SCR ”Timofei Moșneaga”, astăzi își pot cuprinde copilașii.

Acum câteva zile am operat o fetiță de 1,5 ani. Ea avea defecte ventriculare multiple, un canal permiabil, insuficiență la valva aortică. Pentru a o salva i s-a făcut corecția radicală, cu plastia valvei cu închiderea tuturor defectelor. Un alt copilaș, de câteva luni, cu malformație cardiacă congenitală, a fost operat în aceeași zi” povestește doctorul, șeful Secției Malformații cardiace congenitale, Liviu Maniuc.

Un alt caz rezolvat cu succes este al unei fetițe de 7 luni. Copila avea canal atrio-ventricular complet. Mama povestește că odată ce a aflat de malformația cardiacă a micuței, a dorit să plece peste hotare pentru a o opera. Însă, a aflat că și în țara noastră poate face acest lucru, gratuit și sigur.

Săptămâna trecută, o altă mămică, doamna Cristina, cu fiica sa de 3 anișori a vizitat medicii pentru un control de rutină. Astăzi fiica ei frecventează grădinița, practică sportul și nu are nici o restricție din punct de vedere medical. Asta deși acum câțiva ani, când micuța avea 3 luni, a suportat o intervenție chirurgicală pe cord, realizată de medicii din SCR.

Fetița a ajuns la noi în anul 2018, într-o stare foarte gravă. Avea canal atrioventricular complet, cu plămânii supraîncărcați. La fel I s-a realizat o corecție radicală, hemodinamica s-a stabilizat. Acum este un copil sănătos”, a menționat doctorul Liviu Maniuc.

Subliniem faptul, că în ciuda pandemiei, intervențiile chirurgicale în IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” continuă. În acest an au fost realizate peste 200 de operații pe cord copiilor.

Noi operăm copiii atât nounăscuți, cât și cei cu o vârstă mai mare, cu diverse patologii. Cardiochirurgii noștri efectuează cele mai dificle intervenții. Important este că suntem dotați cu toate utilajele medicale, de ultimă generație, iar specialiștii noștri au o vastă experiență în domeniu. Mai mult decât atât, colegii noștri sunt pregătiți în cele mai notorii centre medicale din Italia, Germania și alte țări” a conchis șeful Departamentului Chirurgie cardiovasculară și toracică, Gheorghe Manolache.

În această ordine de idei, reiterăm, că secția Malformații Cardiace Congenitale din cadrul IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” este unica secție de chirurgie cardiovasculară pediatrică dintr-o instituție publică,. Toată gama de operații și investigații se efectuează gratuit, în baza poliței de asigurare medicală obligatorie. În acest context, venim cu apelul către spitalele raionale, maternitățile republicane, cardiologii pediatri și medicii de familie: ”Odată cu depistarea la copil a malformației cardiace congenitale, să se efectueze imediat consultul unui medic cardiochirurg pentru hotărârea tacticii tratamentului și a timpului oportun”.