Secția ORL a Spitalului Clinic Republican ”Timofei Moșneaga” a fost vizitată astăzi, 16 septembrie de medicul chirurg, șeful Departamentului de Chirurgie ORL la Alma Hospital, Belgia, Dr. MAES Jean Jacques. Acesta a dorit să vadă cum decurg procesele chirurgicale în Chișinău, să vadă infrastructura secției și sălilor de operație.
Astfel, în cadrul vizitei, doctorul a asistat la intervenția de microlaringoscopie suspendată – MLSS, chirurg operator – dr. Osman Victor (SCR). Oaspetele a apreciat înalt profesionalismul doctorilor din SCR ”Timofei Moșneaga” și dotarea sălilor de operație cu utilaj de ultimă generație.
Totodată, Dr. MAES Jean Jacques a discutat cu pacienții din saloane și a vorbit cu șeful secției, conf.univ. Eusebiu Sencu despre oportunitățile unui posibil schimb de experiență între medicii celor două instituții, cu scopul de a împărtăși bune practici și de a îmbunătăți calitatea actului medical.