Vizita JICA la SCR ”Timofei Moșneaga”

04.10.24

Spitalul Clinic Republican ”Timofei Moșneaga” a fost vizitat de o echipă din oficiul central al Agenției Japoneze de Cooperare Internațională (JICA). Scopul vizitei a fost inspecția echipamentelor medicale donate instituției în cadrul grantului "Programul de consolidare a sistemului medical în Moldova”.

Astfel, părțile au discutat despre utilitatea echipamentelor și au vizitat secțiile în care acestea au fost instalate. Totodată, săptămâna aceasta a fost realizat încă un punct al programului, și anume instalarea aparatelor noi de dializă în secția Hemodializă și Transplant renal. Medicii din secție au beneficiat și de un training privind utilizarea tehnologiei de ultimă generație.

”Suntem extrem de bucuroși și recunoscători pentru dotarea secției noastre cu aceste zece aparate de dializă moderne. Noile echipamente reprezintă un pas important în asigurarea unei îngrijiri mai eficiente și mai sigure pentru pacienții noștri. Aceste aparate sunt dotate cu tehnologii avansate care ne permit să monitorizăm și să ajustăm în timp real parametrii tratamentului, îmbunătățind astfel rezultatele pe termen lung. Modernizarea continuă a secției noastre este esențială pentru a oferi pacienților cu insuficiență renală tratamente de cea mai înaltă calitate și pentru a crește confortul și siguranța acestora” a declarant Sergiu Gaibu, șeful secției Hemodializă și Transplant renal.

Subliniem că parteneriatul IMSP SCR ”Timofei Moșneaga” cu JICA a fost un pilon de bază al progresului în ceea ce privește dotarea cu echipamente medicale de performanță. Printre echipamente donate de JICA se numără mese de operație moderne, brancarde, aparate de dializă, ventilatoare neonatale, sistem de pompă pentru circulație extracorporeală.

Participanți din partea JICA în cadrul vizitei oficiale au fost:

- Dl Shigeru SUGIYAMA (Consilier Superior, Oficiul Central JICA)

- Dna Seiko TOMIZAWA (Coordonator de proiect, Oficiul Central JICA)

- Dna Mariana Stratulat (Coordonator de proiecte, Biroul JICA Ucraina)

- Dna Ritsuko YONEMICHI și

- dna Olga Norenko (Crown Agents Japan).

În acest context, exprimăm sincere mulțumiri Guvernului Japonez, JICA și Ministerului Sănătății al Republicii Moldova pentru susținerea și colaborarea pe care au oferit-o instituției noastre de-a lungul anilor.