La 09 octombrie curent, IMSP Spitalul Clinic Republican a fost vizitat de Alteța Sa Principesa Moștenitoare Margareta, fiica Majestății Sale Regele Mihai I. Principesa Mostenitoare, însoțită de Ambasadorul României în Republica Moldova, dl Marius Lazurcă, a mers în Unitatea de Transplant din cadrul spitalului, pentru a avea o întrevedere cu personalul medical din cadrul acestei unități, dar și a discuta despre problemele existente în subiectul transplantului hepatic. Totodată, Alteța Sa a făcut cunoștință cu o pacientă care este în lista de așteptare pentru intervenția chirurgicală sus-mențonată. Delegația a fost întîlnită și condusă de directorul IMSP SCR, dl Serghei Popa, și Șeful catedrei Chirurgie nr.2, prof. Vladimir Hotineanu.
Menționăm că vizita respectivă face parte din activitățile introduse în programul stabilit pentru 7 – 10 octombrie 2013, perioadă în care Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta și Principele Radu ai Romaniei se află în Republica Moldova.