Ziua Mondială a Sănătății – este un eveniment ce se marchează anual la nivel mondial și semnifică crearea Organizației Mondiale a Sănătății ( 7 aprilie 1948). De la înființarea sa, OMS s-a bazat pe principiul, că toți oamenii ar trebui să-și poată realiza dreptul la sănătate la cel mai înalt nivel, și principiul "Sănătatea pentru toți" - a fost prin urmare, viziunea de orientare pentru ultimii șapte decenii.
Mesaje cheie pentru Ziua Mondială a Sănătății 2019
- Accesul la servicii de sănătate este un drept fundamental al omului.
- Acoperirea universală cu servicii de sănătate asigură accesul tuturor la servicii de calitate, oriunde și oricând au nevoie de ele, fără a suferi dificultăți financiare.
- Nimeni nu trebuie să aleagă între sănătate deplină și alte necesități cotidiene.
Acoperirea universală cu servicii de sănătate este esențială pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor și dezvoltarea durabilă a țării.
- Calitatea, accesibilitatea la îngrijirea medicală primară reprezintă fundamentul pentru acoperirea universală cu servicii medicale.
- Îngrijirile medicale nesigure și de calitate redusă - distrug vieți și provoacă cheltuieli de miliarde de dolari, anual.
- Asistența medicală primară este prima veriga de contact cu sistemul de sănătate, în care persoanele, familiile și comunitățile beneficiază de cea mai mare parte a asistenței medicale, de la promovare, prevenire, tratament până la reabilitare și îngrijire paliativă.
- Asistența medicală primară acoperă majoritatea nevoilor dvs. de sănătate de-a lungul vieții, inclusiv servicii cum ar fi: screening-ul pentru probleme de sănătate, vaccinuri, informații despre modul de viață și prevenirea bolilor, planificarea familială, tratamentul pentru afecțiuni pe termen lung și pe termen scurt, coordonarea cu alte niveluri de îngrijire și de reabilitare.
- Sistemul de sănătate cu o asistență medicală primară dezvoltată oferă rezultate mai bune în domeniul sănătății, este eficient din punct de vedere al costurilor și îmbunătățește calitatea asistenței medicale.
- Lucrătorii din domeniul sănătății joacă un rol esențial în educarea pacienților cu privire la modul de îngrijire a sănătății, coordonarea îngrijirii și susținerea nevoilor pacienților.