Secţia Reabilitare medicală şi medicină fizică a IMSP Spitalul Clinic Republican este o specialitate medicală clinică independentă, responsabilă de prevenirea, diagnosticarea, tratarea şi managementul reabilitării persoanelor cu afecţiuni dizabilitante şi comorbidităţi la toate vîrstele, în vederea promovării capacităţilor şi a performanţelor fizice şi cognitive ale acestor persoane, precum şi în vederea creşterii calităţii vieţii acestora.
Scopul principal al Reabilitării medicale şi medicinei fizice este îmbunătăţirea funcţionării fizice şi mentale, precum şi a capacităţii de participare activă în cadrul societăţii a persoanelor cu dizabilităţi, ca urmare a bolilor sau a traumatismelor, prin folosirea unor mecanisme fiziologice (precum reflexele, adaptabilitatea funcţională, neuroplasticitatea), inclusiv şi a pregătirii fizice şi mentale.
Echipele de profesionişti în asistenţa de sănătate, lucrînd în strînsă colaborare în echipe multidisciplinare, furnizează reabilitarea axată pe atingerea scopului, avînd în centru pacientul. Specialiştii din secţie sînt de obicei conducătorii acestor echipe şi responsabili pentru îngrijirea pacienţilor lor în unităţi specializate de reabilitare medicală. De asemenea, specialiştii de reabiliatre lucrează în strînsă colaborare cu alte discipline medicale.
În secţia Reabilitare medicală şi medicină fizică activează mai mulţi specialişti:
- medici specialişti-clinicişti
- medici reabilitologi
- psiholog
- neurolog-acupuncturist
- asistenţi medicali specializaţi
- maseuze
- instructori în kinetoterapie
Secţia corespunde normativelor sanitare şi dispune de următoarele cabinete:
- kinetoterapie
- fizioterapie
- acupunctura (în cadrul Secţiei Consultativ-policlinică)
- psihoterapie
- masaj
- termoterapie
- aerosolterapie
- cabinete de lucru pentru medici
- cabinete de lucru pentru asistenţi medicali
În secţie se aplică următoarele metode fizice:
- galvanizarea şi electroforeza medicamentoasă
- magnetoterapia (locală şi generală)
- somn electrogen
- hydraterapia (băi)
- diadinamoterapia, amplipulsterapia
- ultrasonoterapia, darsonvalizarea
- microunde milimetrice
- fitoterapia (iradire cu RUV, „SOLUX”)
- terapie cu ultrasunet, fonoforeză
- aerosolterapia, parafin şi ozocheritoterapia
- masaj curativ
În secţia Reabilitare medicală şi medicină fizică pacienţii se adresează avînd îndreptare de la medicii clinişti, unde au fost examinaţi clinic şi de laborator, apoi sînt consultaţi de medicul reabilitolog.
Activitatea şi volumul de lucru al secţiei se stabileşte în funcţie de indicii de bază ai asigurării cu asistenţă fizioterapeutică în condiţii spitaliceşti, ce cuprinde metode fizioterapeutice la circa 70% din bolnavii spitalizaţi şi ambulatoriu la 50% din populaţia diversă.
SARCINILE DE BAZĂ
- Efectuarea lucrului curativ-profilactic cu metode fizioterapeutice
- Aplicarea în practică a metodelor noi de profilaxie, tratament şi recuperare medicală
- Propaganda metodelor fizioterapeutice între medicii clinicişti şi populaţie
- Efectuarea măsurilor de perfecţionare a cunoştinţelor şi drepturilor practice ale personalului medical
- Evidenţa lucrului efectuat conform documentaţiei în vigoare
- Efectuarea cerinţelor ştiinţifice în domeniul fizioterapie şi recuperare medicală
- Analiza calităţii asistenţei fizioterapeutice
- În secţia Reabilitare medicală şi medicină fizică a IMSP SCR pot fi testate clinic aparatele fizioterapeutice confecţionate în Republica Moldova şi de import
- Secţia serveşte drept centru organizatoric metodic în domeniul fizioterapiei în Republica Moldova.
Vă urăm SĂNĂTATE!