Informatii vizitatori

✅ PROGRAMUL GENERAL DE VIZITARE

• Programul general de vizitare a pacienților este: 12:00-13:00 și 17:00-19:00.

Excepții (vizite permise și în afara programului), doar în situații justificate:
– necesitatea luării unor decizii urgente împreună cu rudele/aparținătorii;
– pacienți cu prognostic rezervat sau aflați în stare critică.

• Pacienții aflați la regimul I vor fi vizitați în secții, conform listelor prezentate zilnic serviciului de pază, coordonat prealabil cu medicul curant/medicul de gardă.

În secțiile cu regim special, programul de vizitare se stabilește separat, în funcție de starea pacienților și specificul secției.

• Vizitele pacienților aflați la regimul II și III se desfășoară, de regulă, la parterul instituției, în spațiile stabilite și marcate.

În scopul prevenirii incidentelor (căderi și alte situații care pot pune în pericol viața și sănătatea pacientului), părăsirea incintei instituției în timpul vizitelor este restricționată.

În situații justificate, părăsirea temporară a instituției se permite doar în baza unei cereri scrise și cu avizul prealabil al șefului de secție (și/sau al medicului curant/de gardă, după caz), cu consemnare în documentația medicală.

✅ CONDIȚII GENERALE DE ACCES

• Accesul vizitatorilor este permis dacă:

– vizitatorul se află în stare de sănătate care nu pune în pericol pacienții (fără simptome respiratorii/febră/boli contagioase);
– respectă regulile de igienă (igiena mâinilor la intrare/ieșire);
– respectă instrucțiunile personalului și regimul secției;
– prezintă act de identitate la solicitarea personalului de pază/recepție.

• Număr de vizitatori: se recomandă 1- 2 vizitatori/pacient;

Durata vizitei va constitui în jur de 15-20 minute, adaptată stării pacientului, epidemiologice și a regimului secției în care se află internat pacientul. Vizitatorii vor păstra liniștea, vor limita conversațiile telefonice și nu vor perturba activitatea medicală.

✅ RESTRICȚII ȘI INTERDICȚII

• Este interzis accesul:

– persoanelor cu simptome de boală infecto-contagioasă (tuse, febră, eliminări nazale, vărsături, diaree, erupții);
– persoanelor aflate sub influența alcoolului/drogurilor;
– persoanelor agresive sau care nu respectă indicațiile personalului;
– minorilor, cu excepțiile când un părinte este internat însoțit de un adult responsabil.

• În incinta secțiilor se interzice:

– fotografierea/filmarea fără acordul pacientului și fără respectarea regulilor de confidențialitate;
– accesul în saloane/zone unde se acordă îngrijiri medicale altor pacienți fără permisiune;
– consumul de alcool, fumatul și comportamentul care poate crea risc (alergare, aglomerare, distragerea exagerată a personalului medico-sanitar din activitate, atingerea dispozitivelor medicale).

Aducerea alimentelor din afara instituției este limitată și se face doar cu respectarea dietei recomandate pacientului. Spitalul asigură alimentația conform necesităților clinice, iar apă potabilă este disponibilă non-stop la coolerele din fiecare secție.

Pentru a reduce riscul de infecții, efecte adverse și alte probleme de sănătate (alterare, contaminare, alergii, interacțiuni cu tratamentul), nu se recomandă aducerea alimentelor din exterior; sunt acceptate doar covrigei și pesmeți.

Personalul medical poate verifica și refuza produsele nepermise, perisabile, neetichetate sau care contravin dietei și poate solicita îndepărtarea lor din secție/salon.