Primul transplant hepatic din anul 2026 realizat la SCR „Timofei Moșneaga” a salvat viața unui bărbat de 45 de ani.
La Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a fost realizat primul transplant hepatic din anul 2026, intervenție care a salvat viața unui bărbat de 45 de ani, tată a trei copii. Operația a avut loc în noaptea de 12 spre 13 ianuarie și a fost efectuată de echipa multidisciplinară coordonată de prof. univ. dr. Adrian Hotineanu, șeful Catedrei Chirurgie nr. 2 a USMF „Nicolae Testemițanu”.
Donatorul a fost o persoană aflată în moarte cerebrală, iar prelevarea organului a avut loc la Institutul de Medicină Urgentă, în colaborare cu Agenția de Transplant, care a asigurat coordonarea tuturor etapelor procesului.
Pacientul beneficiar, Macovei Grigore, din raionul Căușeni, suferea de ciroză hepatică în stadiu avansat și se afla pe lista de așteptare pentru transplant de aproximativ doi ani și jumătate. Boala a evoluat pe fondul hepatitei C, iar în ultimii ani starea de sănătate s-a înrăutățit semnificativ.
„Din 2010 am aflat că am hepatită C, într-o formă foarte activă, care practic m-a distrus. Acum trei ani mi s-a confirmat că deja am ciroză. Ultimul timp analizele mele erau tot mai rele și simțeam că nu mai am putere. Aveam slăbiciuni mari, energie doar pentru câteva ore, tensiunea foarte mică, am slăbit mult și practic nu mai puteam duce o viață normală”, povestește pacientul.
Decizia de a accepta transplantul nu a fost una ușoară pentru el și familia sa. „Ne-am decis foarte greu să fac operația. Ne era frică, dar știam că este singura șansă să merg mai departe. Medicii de aici m-au susținut enorm, nu doar profesional, ci și moral. Oricât de puternic ai fi, ajungi într-un moment când poți ceda, iar sprijinul lor a fost esențial”, spune pacientul.
Despre existența donatorului, familia a fost informată în seara zilei de 12 ianuarie. „M-au sunat exact când ne pregăteam de Sfântul Vasile. A fost un moment extrem de emoționant, toți eram foarte stresați, dar și plini de speranță”, își amintește acesta.
Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, iar recuperarea a decurs rapid. „După operație m-am recuperat repede. La a șaptea zi am ieșit din reanimare și am fost transferat în secție. Acum merg singur, mănânc, mă simt mult mai bine. Parcă am primit o viață nouă”, afirmă pacientul.
Soția acestuia, Ludmila, descrie perioada de așteptare ca fiind una extrem de dificilă din punct de vedere emoțional: „A fost o frică foarte mare, multă grijă, dar și speranță. Mă rugam permanent. Când medicii ne-au spus că totul a decurs bine, am simțit o bucurie enormă. Emoțiile au fost foarte puternice, nu știam ce să gândesc”.
Pacientul a transmis un mesaj de recunoștință familiei donatorului, subliniind importanța donării de organe. „Mulțumim din suflet familiei donatorului, care a luat o decizie extrem de dificilă, dar care a salvat viața mea. Nu este ușor să faci un asemenea gest. Dar dacă nu mai poți salva persoana dragă, poți salva o altă viață. El a plecat, dar a dăruit viață altcuiva. Toți cei care aveți posibilitatea de a ajuta, faceți acest pas, pentru că donarea de organe înseamnă viață.”
Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” adresează mulțumiri familiei donatorului, Institutului de Medicină Urgentă, Agenției de Transplant și întregii echipe medicale pentru profesionalism și efortul comun care a făcut posibilă această intervenție.