Endocrinologie

Istoric și evoluție

1956 – sunt puse bazele Serviciului Endocrinologic prin formarea primilor 5 medici endocrinologi din republică, dintre care 2 activau în cadrul Spitalului Republican. În același an, în Policlinica Republicană sunt deschise două cabinete consultative de endocrinologie, marcând începutul asistenței endocrine ambulatorii.

1964 – inaugurarea Secției de Endocrinologie cu 45 de paturi.

1965 – extinderea secției la 60 de paturi și implementarea tratamentului cu iod radioactiv (I¹³¹), un pas important în modernizarea îngrijirilor endocrine.

1977 – perioada de maximă dezvoltare: 85 de paturi, tratament al patologiilor endocrine complexe, inclusiv piciorul diabetic. Funcționează, în paralel, Secția de tratament cu iod radioactiv (I¹³¹), cu 7 paturi (activă până în 1990).

Din 1996 – Secția activează cu 60 de paturi, aplicând metode moderne de diagnostic și tratament, aliniate standardelor actuale ale medicinei.

Continuitate și leadership

De-a lungul timpului, secția a fost condusă de specialiști care au contribuit la dezvoltarea și consolidarea serviciului:
1964–1977 – dr. șt. med. Zinaida Anestiadi
1977–1980Vera Stratu
1980–1986Chiril Dmitriev
1986–2006Tamara Șinderiuc
2006–2016Natalia Gaibu
2016–2021 – dr. șt. med. Zinaida Alexa
• din 2021 – dr. șt. med. Natalia Porcereanu

Un rol esențial în activitatea secției l-au avut și asistentele medicale superioare:
Maria Sandu, Valentina Sorici, iar în prezent Elena Covalciuc.

Generații de medici endocrinologi

Dezvoltarea continuă a serviciului a fost posibilă datorită contribuției mai multor generații de specialiști:
Pionieri:
Grigore Silchis, Mihail Bondarenco, Silvia Mihailova, Vlada-Tatiana Dumbravă
Consolidatori:
Eugenia Rotari, Vera Stratu, Larisa Zota, Tamara Șinderiuc, Maia Furdui, Ala Chiriac
Modernizatori:
Silvia Mihailova, Vera Stratu, Vitalie Trestian, Natalia Gaibu, Aurelia Mihailova, Neonila Tofan
Inovatori:
Inga Cebotari, Dora Terenti, Vera Morari, Ina Dușa, Tatiana Abraș

Cronologia Conducerii

1964–1977: dr. șt. med. Zinaida Anestiadi

1989–2006: Tamara Șinderiuc

2006–2016: Natalia Gaibu

2016–2021: dr. șt. med. Zinaida Alexa

din 2021 – prezent: dr. șt. med. Natalia Porcereanu
 

File de istorie

Un ghid complet realizat în cadrul proiectului „Viață Sănătoasă”, coordonat de Dr. Zinaida Alexa (IMSP SCR „Timofei Moșneaga”). Documentul explică pe înțelesul tuturor ce este diabetul, cum se menține echilibrul glucozei, cum poate fi depistat și prevenit, oferind sfaturi practice pentru stilul de viață și autocontrol.

Document practic elaborat de Dr. Zinaida Alexa și echipa sa, destinat pacienților cu diabet tip 2 pentru monitorizarea zilnică a glicemiei și a stării de sănătate. Jurnalul conține informații educative despre nutriție, tratament și tabele pentru înregistrarea valorilor clinice.

Ghidul oferă recomandări detaliate despre alimentația sănătoasă, activitatea fizică, gestionarea stresului și programarea corectă a meselor. Include conceptul de „Piramida alimentară” și „Farfuria sănătoasă”, fiind un instrument esențial pentru schimbarea stilului de viață în controlul diabetului.

Document amplu (156 pagini), elaborat în cadrul proiectului „Viață Sănătoasă” și coordonat de Dr. Zinaida Alexa, care reunește toate ghidurile esențiale: „Ce este diabetul zaharat?”, „Modul de viață sănătos”, „Tratamentul medicamentos” și „Complicațiile diabetului”.