Șef Secție – Toader Timiș
Asistenta medicală superioară – Olga Mîndrescu
Chirurgia colorectală reprezintă un domeniu foarte dificil şi important de activitate chirurgicală, care în ultimele decenii a cunoscut un salt tehnico-ştiinţific şi tehnologic remarcabil. Secţia chirurgie colorectală din cadrul IMSP Spitalul Clinic Republican a fost fondată la 20.01.1979. Primul medic-şef al secţiei de proctologie a fost Alexandru Arsenii, care şi-a exercitat funcţiile în perioada 1979-1980. Ulterior a fost succedat la acest post de Petru Prozorovschii (1980-1992), iar din 1992 pînă în prezent, Şeful secţiei este Anatol Vrabii.
Prima asistentă-şefă a fost Iulia Lupaşcu (1979-1991), actualmente această activitate a fost preluată de către Mîndrescu Olga, care continuă această activitate în condiţiile noi de trecere la sistemul de nursing şi asigurări medicale.
Conform ordinului Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova, N12-p din 25.01.2006, Secţia proctologie a fost numită Secţia chirurgie colorectală.
• Rezecție laparoscopic asistată a rectului pentru maladii oncologice
• Formarea rectului artificial din intestinul subțire ( formarea rezervorului ilial endopelvin)
• Rezecția endoscopică a mucoasei (mucozectomie endoscopică pentru tumorile rectale
• Dilatația și stentarea stricturilor de colon în bolile inflamatorii și tumori
• Rezecția laparoscopică a colonului drept, stâng (hemicolonectomie dreapta/ stânga)
• Rezecția laparoscopică anterioară a rectului
• Extirparea laparoscopică a rectului
© 2017 Medical pro Design & Developed by Ovationthemes
