Bodiu Aureliu – șef secție, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar
Eftodiev Eduard – doctor în științe universitare, conferențiar universitar
Borodin Serghei – doctor în științe medicale, asistent universitar
Bobeico Sergiu – medic specialist neurochirurg
Cușnir Inga – medic specialist neurolog
Arnaut Svetlana – psiholog
Cocieri Eugen – kinetoteraut
Frunze Cristian – kinetoterapeut
Secția a fost inaugurată în iulie 2014, odată cu deschiderea Noului Bloc Chirurgical al Spitalului Clinic Republcian. Neurochirurgia este o specialitate medicală care se ocupă de diagnosticul și tratamentul bolilor, crierului, măduvei spinării, nervilor cranieni și nervilor periferici, a coloanei vertebrale și a vaselor sangvine de care sunt alimentate.
Șef Secție – Aurel Bodiu, doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar
Asistenta medicală superioară – Ala Demciuc
Secția Neurochirurgie oferă un spectru larg de servicii moderne, comparabile cu cele din clinicile neurochirurgicale internaționale.
În sala de operații este utilizată neuronavigația cerebrală și spinală, un echipament performant care permite realizarea intervențiilor complexe cu un risc minim de complicații. Pentru siguranța pacientului, în timpul operațiilor se aplică și neuromonitoringul electrofiziologic intraoperator, care permite medicilor să urmărească în timp real funcțiile creierului și ale măduvei spinării.
🔹 Chirurgie spinală minim-invazivă (endoscopică, microchirurgicală, transcutanată).
🔹 Chirurgie spinală complexă (protezări vertebrale, traumatisme, malformații, boli degenerative).
🔹 Chirurgia tumorilor cerebrale și spinale cu neuromonitoring intraoperator.
🔹 Vertebroplastie (hemangioame, fracturi, tumori vertebrale).
🔹 Chirurgia durerii cronice și spasticității (neuralgie trigeminală, stimulatoare epidurale, pompe cu baklofen).
🔹 Aborduri transnazale (adenoame hipofizare, craniofaringeoame).
🔹 Chirurgie vasculară cerebrală (malformații arterio-venoase, cavernoame, revascularizare).
🔹 Endoscopie cerebrală (hidrocefalie, biopsii tumorale).
🔹 Intervenții neurochirurgicale HYBRID.
🔹Servicii de reabilitare neurologică și recuperare.
Secția este dotată cu echipamente performante pentru reabilitarea neurologică (fizioterapie, magnetoterapie, ultrasunet, electrostimulare, kinetoterapie etc.) și oferă servicii la un spectru larg de patologii – traumatisme ale sistemului nervos central și periferic, recuperare după operații asupra coloanei vertebrale și creierului, restabilirea mobilității și a calității vieții pacienților cu diverse probleme ale sistemului nervos.
© 2017 Medical pro Design & Developed by Ovationthemes
