În premieră, trei societăți medicale din Republica Moldova au abordat împreună problematica endometriozei
9 nov. 20260 comentarii
Reprezentanții a trei societăți medicale din Republica Moldova – a urologilor, ginecologilor și a chirurgilor s-au reunit, la 6 noiembrie, în cadrul unei ședințe multidisciplinare desfășurate la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, pentru a aborda una dintre provocările actuale ale sănătății femeii: endometrioza.
Evenimentul, desfășurat cu genericul „Endometrioză: simptome, cauze și gestionarea holistică”, a oferit un cadru de schimb de experiență și actualizare a cunoștințelor privind: diagnosticul endometriozei și impactul acestuia asupra parcursului pacientei, managementul perioperator și recuperarea optimizată prin protocolul ERAS, legătura dintre endometrioză și cancerul ovarian, manifestările urologice, precum și avantajele chirurgiei minim invazive în cazurile dificile de endometrioză intestinală.
Un alt subiect important a vizat endometrioza pelviană profundă, valoarea diagnostică și limitele ultrasonografiei, dar și opțiunile terapeutice și prevenirea recidivelor.
La reuniune au participat specialiști din Republica Moldova și România, care au împărtășit experiențe clinice și perspective actuale asupra gestionării acestei patologii. Printre raportorii din România s-au numărat prof. dr. Elvira Brătilă, dr. Gabriela Zugravu, dr. Cătălin Coroleucă și alți experți din domeniu.
Reunirea specialiștilor din chirurgie, ginecologie și urologie subliniază importanța colaborării interdisciplinare în abordarea endometriozei, o afecțiune care poate implica mai multe organe și necesită o evaluare complexă, un diagnostic corect și un plan terapeutic adaptat fiecărei paciente.