„Mă numesc Cristina Efimenco şi sînt mămica unei fetiţe de 3 luni. S-ar părea că viaţa mi-a oferit cel mai frumos dar – posibilitatea de a încerca sentimentul matern, însă...

Fetiţa mea, Victoria, s-a născut cu o malformaţie congenitală. Pentru mine diagnosticul era unul terifiant – Defect septal ventricular, dimensiuni mari, canal arterial permiabil, venă cavă superioară stîngă cu drenare în atriul stîng; hipertensiune pulmonară avansată. Medicul specialist din cadrul unei instituţii medicale municipale m-a asigurat că operaţia care este inevitabilă, poate aştepta pînă copilul va avea un an. M-am conformat ca multe alte mame docile, am luat tratamentul prescris, dar situaţia devenea critică de la o zi la alta. Copilul se sufoca, prafurile (12 tipuri) pe care i le administram, nu aveau nici un efect şi vedeam cum îmi pierd eventual fetiţa. Am mers la acelaşi medic şi mi s-a spus că unica soluţie în cazul meu este intervenţia chirurgicală la Centrul de cardiochirurgie pediatrică, în Kiev, Ucraina, pentru o sumă exorbitantă, or, în Republica Moldova, nu există posibilitatea rezolvării cazului meu. Deşi totalmente disperată şi panicată, am încercat totuşi să caut alternative la noi în ţară. Şi atunci am accesat Internetul...

Astfel, am ajuns în secţia Chirurgia malformaţiilor cardiace congenitale din Spitalul Clinic Republican, unde la o primă examinare, mi s-a spus că este nevoie de intervenţie urgentă, care nu suportă nicio amînare. Nu trebuia să mă convingă nimeni că este cea mai bună decizie – mă convinse deja Timpul, care devenea insuficient pentru copilul meu. La 01 decembrie 2015, fetiţa mea a suportat intervenţia. Din spusele medicilor am înţeles că operaţia a fost una complexă...

Ceea ce m-a uimit aici,  a fost atitutinea. A personalului medical din secţia unde eram internate, dar şi din Terapie Intensivă, unde am stat 5 zile. Nu am crezut niciodată că la noi acasă există asemenea posibilităţi pentru pacienţi – săli de operaţii şi de reanimare cu utilaj performant, şi, mai ales, un personal care chiar manifestă atenţie şi grijă faţă de copii. Şi asta o spun toate mămicile care sînt internate la moment în secţie.

Mesajul meu este unul simplu - vreau să ştie şi alţi părinţi că, înainte de a lua o hotărîre, trebuie neaparat să se informeze şi, din experienţa trăită, vă asigur că, uneori, deşi este greu de imaginat, cunoaşterea este rezolvarea necazurilor.

Astăzi, acum, pot să spun că sînt foarte fericită, alături de copilul meu, care doarme liniştit, iar gîndurile mele îi construiesc deja castele pentru o viaţă de prinţesă.”