Prin prezenta, dorim să aducem sincere mulțumiri dumneavoastră și întregului colectiv pe care îl conduceți, în special echipei Secției de Chirurgie Vasculară, unde este internat în prezent tatăl nostru, dl. Pui Anatol, care suferă de o boală gravă.
Ne exprimăm profunda recunoștință pentru grija, dedicarea și profesionalismul de care dau dovadă medicii și întregul corp de infirmieri, care se luptă cu devotament pentru sănătatea și viața tatălui nostru. Atenția, răbdarea și căldura umană cu care este tratat în aceste momente dificile ne oferă liniște și speranță, și ne fac să credem că se află pe mâini bune.
Vă mulțumim din suflet pentru profesionalismul și umanitatea de care dați dovadă zi de zi, adesea în condiții solicitante, și pentru faptul că tratați fiecare pacient cu respectul și grija pe care le merită.