În fiecare an, pe 29 septembrie, este marcată Ziua Mondială a Inimii – un moment dedicat conștientizării importanței sănătății cardiovasculare și necesității de a acorda atenție semnelor pe care inima ni le transmite.
În 2026, mesajul campaniei globale este „Don’t Miss a Beat” – „Nu ratați nicio bătaie!”, atrăgând atenția asupra faptului că bolile cardiovasculare se pot manifesta uneori discret, iar anumite simptome pot fi trecute cu vederea sau ignorate.
La Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, grija pentru sănătatea inimii se regăsește zi de zi în activitatea medicilor cardiologi și cardiochirurgi, care asigură diagnosticarea, tratamentul și intervenția în cazuri complexe de patologie cardiovasculară.
În cadrul Secției Consultative, pacienții beneficiază de evaluarea și monitorizarea afecțiunilor cardiovasculare, iar activitatea cardiologilor este parte importantă din traseul medical al pacientului – de la identificarea unei probleme și stabilirea diagnosticului până la recomandarea tratamentului și, atunci când este necesar, orientarea către tratament chirurgical.
În domeniul chirurgiei cardiovasculare la adulți sunt tratate diverse afecțiuni cardiace dobândite, printre care valvulopatii, cardiopatia ischemică și complicațiile infarctului miocardic, anevrismele cardiace, tumorile cardiace, patologia aortei și a pericardului. Sunt efectuate intervenții de protezare sau reconstrucție valvulară, by-pass aortocoronarian, precum și intervenții minim invazive.
În același timp, la SCR există o echipă specializată în chirurgia malformațiilor cardiace congenitale, care tratează unele dintre cele mai complexe afecțiuni ale inimii prezente de la naștere.
Este singura secție într-o instituție de stat din Republica Moldova în care sunt operați copiii cu malformații cardiace congenitale, inclusiv nou-născuții. Spectrul intervențiilor este larg și include tratamentul defectelor septale, tetralogiei Fallot, anomaliilor Ebstein, transpoziției vaselor magistrale, stenozelor congenitale, ventriculului unic și altor malformații cardiace complexe. Sunt realizate atât intervenții paliative, cât și operații cu circulație extracorporală, în funcție de particularitățile fiecărui caz.
La fel de importantă este activitatea specialiștilor din terapiile intensive, care asigură monitorizarea continuă și îngrijirea pacienților în stare critică, inclusiv în perioada postoperatorie după intervenții cardiovasculare complexe. Prin supraveghere atentă, intervenție promptă și colaborare permanentă cu echipele medicale, acești specialiști contribuie la gestionarea perioadelor delicate ale tratamentului.
În spatele fiecărei intervenții se află o echipă întreagă – cardiologi, cardiochirurgi, anesteziști, perfuzioniști, asistente medicale și alți specialiști – în care fiecare rol este esențial pentru îngrijirea pacientului.
De Ziua Mondială a Inimii, reiterăm: nu ignorați semnele pe care vi le transmite inima. Aveți grijă de sănătatea inimii, cunoașteți factorii de risc, mergeți la controale atunci când este necesar și nu amânați adresarea la medic atunci când apar simptome îngrijorătoare.
Pentru că uneori, a nu rata nicio bătaie înseamnă a observa la timp ceea ce inima încearcă să ne spună.